Sirenele Bagdadului de Yasmina Khadra


16187748

Romanul Sirenele Bagdadului, publicat prima oara in Franta, este povestea unui tanar student irakian- este si naratorul povestii- care este aproape accidental transformat peste noapte dintr-un tanar ambitios, care incearca sa isi onoreze familia prin realizarile lui educationale , intr-o arma umana de distrugere in masa.

Cand are loc invazia Irakului de catre americani acest student fara nume este fortat sa se intoarca in satul sau din desert, Kafr Karam, si sa astept un timp propice pentru a-si relua studiile. Casa lui este situata atat de departe incat, pentru o vreme, el si restul locuitorilor satului nu sunt atinsi de razboiul aflat in plina desfasurare in tara lor.

Dintr-o data, razboiul vine si in satucul Kafr Karam. Un grup de barbati duc un tanar cu handicap mental din sat, Suleyman, la o clinica pentru ca s-a ranit singur. Masina lor este oprita de catre americani, iar Suleyman incearca sa fuga. Intr-o scena brutala, corpul ii este ciuruit de gloante. Apoi, o petrecere de nunta este aruncata in aer:

„Mesenii se distrau, şi, deodată, mesele şi scaunele parcă au fost luate de vânt. Asta e nebunie, e sminteală, e ceva ce nu seamănă a nimic. Corpuri şi ţipete, ţipete şi corpuri. Dacă n-a fost o rachetă, atunci a fost un trăsnet din cer…”

Intr-un final, un grup de GI efectueaza un raid de noapte chiar in casa naratorului, supunandu-l pe batranul lui tata la o umilinta de neiertat. Conform traditiei beduine, aceasta insulta trebuie “spalata cu sange”. Astfel, protagonistul decide sa calatoreasca la Bagdad si sa se alature unei celule radicale care planifica un atac asupra Londrei, prin infestarea oamenilor cu un virus. Manipulat ca fiind teroristul cheie al misiunii, i se spune ca sacrificiul sau reprezinta:

„sfârşitul hegemoniei imperialiste, înfrângerea nefericirii, mântuirea celor drepţi…”

El este pe deplin increzator si pregatit:  „O să merg până la capăt. Cu toată încrederea.”

Evident,acesta  este un roman contemporan si se simte usor ciudat cand se lectureaza evenimente reale pe care majoritatea dintre noi le cunoastem prin intermediul stirilor de la tv. Un bun exemplu:

„Se întâmplă că am sosit la Bagdad în ziua când a fost busculada aia de pe pod, din cauza unei alarme false, care i-a costat viaţa pe vreo mie de manifestanţi. Vere, când am văzut asta, când am văzut toate cadavrele alea de pe jos, toţi munţii ăia de încălţări de la locul busculadei, când am văzut feţele alea albastre ale puştilor cu ochii pe jumătate închişi, când am văzut toată nenorocirea aia pricinuită de irakieni irakienilor, mi-am zis imediat că ăla nu-i războiul meu.”

Autorul face o treaba excelenta de a descrie viata in Irakul contemporan, luand personajul intr-o calatorie dintr-un sat indepartat in haosul plin de viata al Bagdadului. Imaginea pe care o picteaza este a unei tari sumbre, o viata simbolizata de confuzie, greutati si o acceptare aproape de la sine inteleasa a ororilor de nedescris.  Transformarea studentului, de la “baiatul fragil de la Kafr Karam” la “mania lui Dumnezeu” . Desi Khadra prezinta intr-un mod satisfacator cum aceasta metamorfoza are loc, nu e nimic revelator:

“Eram beduin, şi niciun beduin nu rabdă o ofensă fără s-o spele cu sânge.”

Cand ucigasii vin dupa el, naratorul le cere ca, corpul sa ii fie ars. Acestea vor sa afle motivul. El raspunde (mi-a placut extrem de mult aceasta replica):

“Pentru a aduce putina lumina in noaptea voastra intunecata”

Darul lui Khadra este de a ne oferi o viziune pe care nu o vedem niciodata. Khadra ne reaminteste ca locatia Bagdadului marcheaza una dintre locurile de nastere a civilizatiilor, deoarece pe malurile Tigrului oamenii au creat unele dintre primele lor asezaminte. Oamenii care traiesc acolo se mandresc cu traditiile, istoria  si cultura lor si cand privim lumea prin ochii lor ne dam seama de asta; in acelasi timp sunt ochii unor persoane care nu vad nicio speranta pentru o lume mai buna decat este acum, nu poti decat macar sa intelegi experientele care ii transforma in “teroristi”.

Sirenele Bagdadului se termina cu o scena finala uimitoare, dar care nu poate fi dezvaluita aici pentru a nu strica placerea lecturii.

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la aceasta carte- pe alocuri lucrata prea mult, ca si cum Khadra ar vrea sa se asigure ca am inteles anumite puncte- este ca sub o serie de coduri stricte nescrise, razbunarea este vitala pentru beduini iar insultele pot fi spalate numai prin sange.

La portile moscheii de Kader Abdolah

Untitled-1

Kader Abdolah este pseudonimul unui iranian care si-a parasit tara natala in 1985, locuind mai intai in Turcia apoi in Olanda, si care scrie romane in limba olandeza. Romanul sau “Cuneiform” aparut in 2000 si reeditat in 2005 sub titlul “My father`s notebook” a fost extrem de laudat in tara sa de adoptie. Un critic literar italian l-a comparat pe Kader Abdolah cu Nabokov si Conrad.

La portile moscheii se desfasoara in Senejan, un oras cu traditie in tesutul de covoare care se aseamana foarte bine cu orasul natal al scriitorului Sulnatabad sau Arak. Cartea prezinta istoria unei familii privilegiate prinsa in turbulentele revolutiei iraniene din 1979. Familia lui Aga Djan a trait in casa de langa moschee timp de opt secole, oferind imami moscheii generatie dupa generatie, precum si comercianti de vaza ai orasului. Este mostenirea lor, comoara lor, ei sunt gardienii moscheii. Casa este ocupata in prezent de Aga Djan si familia acestuia, Alsaberi, imamul moscheii, Aga Shoja, muezinul (cel care face chemarea la rugaciune in moschee). Covoarele tesute de familie sunt renumite pentru frumusetea lor, modelele lor fiind inspirate din panajul pasarilor prinse in capcanele puse pe acoperis de nevasta lui Aga Djan. Cam asta este ordinea lucrurilor in Senejan: un trecut bogat ce continua in viitor. Bunicile matura in fiecare dimineata podelele  si viseaza sa mearga la Mecca in pelerinaj. Sadiq asteapta ca un pretendent sa bata la usa si sa o ceara in casatorie. Prima jumatate a cartii arata cat de profunde sunt radacinile, si cum lumea lui Aga Djan si a celor din jurul lui este ordonata cu usurinta. Dar, lucrurile incep sa se schimbe. Realitatea este juxtapusa cu sure (capitole) din Coran pentru a dezvalui viata asa cum era in ultimele zile sub dinastia sahului.

Povestea incepe in iulie 1969, odata cu introducerea pe ascuns in casa a unui televizor de catre Shabbal, pentru ca Aga Djan si imamul Aga Alsaberi, sa poata viziona aselenizarea. Cel mai bun pasaj arata cum autocratia sahului Mohammed Reza-brutala, cinica, intr-o graba disperata-a depasit si orasele iraniene traditionale in prima jumatate a anilor `70. In timpul revolutiei iraniene, Aga Djan si familia lui trec de la durere la jale, ingeniosi dar multumiti de obiceiurile si religia lor, nu se potrivesc cu duritatea partizanilor revolutiei. Fiecare membru al acestei extinse familii adopta o pozitie diferita. Unii se opun modernitatii americane importate de sah, in timp ce altii beneficiaza de inovatia occidentala.

A doua parte a cartii devine un catalog de greutati, cruzime si coruptie. Opresiunea si represiunea sunt frecvente. Lumea se intoarce pe dos: Shabbal sprijina revolutia islamica, iar celalalt nepot a lui Aga Djan, Nosrat, un cineast occidentalizat, devine membru al cercului intim al lui Khomeini. Oamenii buni transforma puterea in nebunie si isi tortureaza prietenii si vecinii, oamenii rai dobandesc puteri mult peste cele mai nebunesti vise.Dar exista si oameni buni in aceasta poveste. Politica inspirata de Islam ii netezeste calea spre putere a ayatollahului Khomeini dupa ce sahul a fost inlaturat. Imamul se autoreveleaza ca “judecatorul lui Allah”, responsabil pentru torturarea si executarea a sute de oponenti ai noului regim, inclusiv  a catorva care traiesc in casa de langa moschee.

Cartea este o poveste, o poveste  atat de plina de idei,de  mici comploturi ascunse in spatele altora mai mari, personaje din belsug si adevaruri factuale, incat e greu sa rezum totul fara sa fac o nedreptate cartii. Este una dintre acele carti despre care vrei sa scrii dar pana la urma ramai cu o frustrare pentru ca nu poti cuprinde totul intr-o recenzie si ai vrea ca fiecare persoana care citeste aceste randuri sa se grabeasca si sa cumpere cartea, pur si simplu o capodopera a vremurilor noastre.

„Toate poveştile persane se încheie cu fraza aceasta: „Povestea noastră s-a încheiat, însă barza nu a ajuns încă la cuibul ei.”

Molokhia-verdele antic

3c0e90ca366c66af2e5f5fbfaecf4351

Bucataria egipteana este destul de simpla, nepretentioasa, cu ingrediente la indemana, dar cu un gust de neuitat. Si, pe langa toate acestea fiecare fel de mancare are o istorie in spate, iar molokhia nu se dezminte.

ba955b2a1af6a24f3d9b59bfeb3fed30Planta molokhia mai este cunoscuta si sub denumirile englezesti jew`s mallow (nalba) sau nalta jute (iuta). Este usor de confundat cu spanacul sau cu urzicile de la noi.Ceea ce o face unica este textura foarte subtire pe care o capata atunci cand este gatita, ideala pentru ciorbe.Desi se gaseste si in India si in Filipine, a fost o baza esentiala a dietelor egiptene inca din perioada faraonilor. Molokhia este una dintre putinele alimente care s-a pastrat de-a lungul numeroaselor cuceriri straine ale tarii.

Unii pretind ca introducerea plantei in alimentatie a fost facuta de catre calugarii evrei din vechime, de aici denumirea de jew`s mallow.Una dintre pretentiile legate de molokhia ii este acordata Califului Al Hakim Abu Ali Mansur, unul dintre conducatorii Egiptului in perioada dinastiei fatimide. Se spune ca  dupa ce a fost servit cu molokhia , durerea de stomac  avuta i-a disparut ca prin farmec. Califul a ajuns la concluzia ca molokhia are puteri tamaduitoare, astfel a decis ca, consumul ei sa fie strict rezervat regilor si oamenilor de rang inalt, de aici si numele de  molokhia (molokhia vine de la cuvantul arab malik, in traducere inseamna “rege”).

Este folosita de asemenea si in bucatariile libiene, dar si in cele iordaniene, palestiniene, libaneze, dar popularitatea cea mai mare o are in bucataria egipteana, devenita mancare nationala. In Egipt frunzele de molokhia sunt adaugate  intr-o supa vascoasa, care este aromata cu usturoi si coriandru, servita alaturi de orez si carne. Secretul unui gust perfect sta in simpla pregatire a taqliya, care se face folosind cantitati egale de coriandru si usturoi tocat foarte marunt, apoi rumenite in unt sau samna (ghee) urmand a fi amestecate in ciorba facuta dinainte. Diferite variatii sunt consumate si in Palestina, Siria, Iran, Arabia Saudita, si unele tari din Africa de Nord. Preparata diferit, ingredientele principale ale mancarii molokhia de regula sunt carnea de pui, miel, iepure, frunze de molokhia, usturoi si mirodenii. Se serveste cu orez si lamai taiate in sferturi. Variatiile cuprind rosii, cartofi, creveti, carne de vita, ceapa.

Planta molokhia se poate consuma proaspata,uscata, congelata, ambele tocate sau intregi.

Molokhia alaturi de maklouba si alte nenumarate feluri de mancare  din Orientul Mijlociu  care sunt servite la ocazii speciale sau in mod regulat, pot fi transcendente. Nu pentru ca ar putea parea exotice pentru noi, sau pentru ca se folosesc ingrediente cu care suntem mai putin obisnuiti, ci pentru ca reprezinta simboluri ale unei culturi, a unei credinte, a unui popor atat de des neinteles sau marginalizat.

 

Proscrisul de Sadie Jones

proscrisul-1-produs_galerie_mare

Cand avea doar 10 ani, Lewis Aldridge a fost martorul unei tragedii cumplite. Nefiind capabil sa-si exprime sentimentele si evitat de catre tatal sau, Lewis creste intr-un tanar tulburat.

“Proscrisul” se deschide cu un prolog ce are loc  in august  1957, intr-o provincie englezeasca-caldura sufocanta de vara aparand din nou si din nou in acest roman, ducand evenimentele la un climax  socant , reflectand ipocrizia care si-a prins radacinile peste tot- cand Lewis are 19 ani si se intoarce acasa dupa 2 ani petrecuti in inchisoare. Apoi autoarea isi transporta cititorii inapoi in timp, la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial,  pentru a relata copilaria lui Lewis si evenimentele care au dus la comiterea unei crime de catre acesta, o crima nespecificata.

In 1945 tatal lui Lewis, Gilbert, s-a intors din razboi, fiind ca un strain pentru  fiul sau, crescut doar de mama, Elizabeth, o femeie frumoasa si indrazneata,  in anii in care tatal fusese plecat. Gilbert este fericit sa se intoarca la viata civila cu tot ceea ce presupune ea: duminica biserica, pranzul cu vecinii dupa aceea, cocktail-urile seara si un apartament in Londra. Dar in acelasi timp este ingrijorat sa mentina aparentele, tulburat de amintirile razboiului dar neputand sa vorbeasca despre ele si gelos pe intimitatea dintre mama si fiu. Dar Elizabeth si Lewis, spirite libere, prefera picnicurile in padure, asa cum faceau in anii razboiului.  Dar intr-o zi Lewis se intoarce fara mama sa. Dupa tragedie Lewis se retrage in sine, ceilalti copii din sat nu stiu cum sa reactioneze, iar adultii sunt tulburati de tacerea lui. Lewis devine un fel de fantoma, o persoana pe jumatate amortita, a carui prezenta supara falsa politete a locuitorilor. Nefiind in stare sa se exprime si negasind pe nimeni care sa-l asculte, se afunda in disperare, durerea intensa si indignarea ducandu-l in cele din urma pe calea puscariei fiind invinuit de incendiere.

Pentru a-si imbunatati persectivele in cariera, Gilbert se prosterneaza in fata sefului sau, Dicky Carmichael, care domneste peste oras, dovedindu-se  pana la urma  un om abuziv cu sotia si in secret cu fiica cea mai tanara. Doar o singura persoana il intelege pe Lewis, fiica lui Dicky, Kit, atenuata de bataile tatalui si de lipsa de atentie a mamei sale.  Kit a inteles intotdeauna mai mult decat majoritatea. Tristetea lui Lewis si furia infloritoare sunt prea limpezi, iar Kit face un juramant sa-l ajute. Dar, in incercarile ei de a-i reda libertatea lui Lewis si in acelasi timp de a se elibera si pe sine, nu reuseste sa prevada secretele dureroase si ingrozitoare care trebuie mai intai sa fie dezvaluite.

Ca o pasare ranita, asa interpreteaza Sadie Jones calatoria tinerilor ei personaje printre englezii privilegiati, o viata caracterizata prin prea putina dragoste si afectiune.

Intr-o oarecare masura previzibila pe alocuri si cu cateva clisee, in special pe parcursul ultimei treimi, cititorii vor gasi totusi aceasta poveste a unui suflet tulburat , ispititoare si total convingatoare.

O miniserie adaptata dupa cartea lui Sadie Jones a fost realizata in 2015 de catre BBC.

 

Stalpi de sare de Fadia Faqir

 

17853195

“Stalpi de sare” este cel de-al doilea roman al Fadiei Faqir, care exploreaza povestile a doua femei arabe aflate sub presiunile sociale si religioase ale societatii in care traiesc. Romanul urmareste povestile tragice a celor doua femei care se intalnesc intr-o institutie psihiatrica condusa de englezii aflati in timpul Mandatului  din Iordania. Faqir foloseste personajul Maha, o femeie beduina, ca narator a propriei povesti, care, in capitole consecutive asculta povestea de viata a colegei de camera, Um Saad.

In afara de aceste doua linii ale intrigii cartii, Faqir include capitole despre personajul Maha din perspectiva unui alt personaj numit Povestasul, care schimba povestea Mahei intr-o cronica mai sinistra a unei vrajitoare in cautarea puterii. Pe langa stilul inovativ a romanului, “Stalpi de sare”, subliniaza si o serie de dihotomii care afecteaza viata celor doua femei, cum ar fi tara si orasul, femeile si barbatii, si experienta personala versus barfele spectatorilor. Pe masura ce vietile Mahei si Um Saad se desfasoara, aceste dualitati se afla in centrul conflictelor.

Um Saad este o imigranta din Siria, a carei copilarie a fost marcata de strictetea tatalui  si de bataile dure ale acestuia. Nu poate merge la scoala sau sa plece de acasa. Omul pe care il iubeste este un cerchez care ii intoarce dragostea si in cele din urma o cere in casatorie, dar tatal acesteia ii raspunde tanarului ca Um Saad este promisa altui barbat. Um Saad participa la nunta unei mirese necunoscute, urmand sa afle ingrozita ca se afla chiar la nunta ei cu un macelar mult mai in varsta. De-a lungul anilor este batuta si batjocorita, neprimind in schimbul muncilor zilnice nici macar un gram de dragoste. Dupa ani de casnicie, sotul ei aduce o alta nevasta in casa, frumoasa, tanara, care reuseste sa scape de Um Saad atragandu-i de partea ei pe copiii acesteia. Um Saad fuge de acasa, ca apoi sa se trezeasca in curtea Marii Moschei din Amman de unde este dusa la azilul de boli mentale.

Maha isi aminteste propria poveste in timp ce o asculta pe Um Saad, Faqir punand accentul pe povestea acesteia. Maha este o femeie beduina a carei mama a murit cand era tanara. Locuieste aproape de Marea Moarta, la periferia unui sat cu tatal ei seicul Nimer, un batran bolnav si decrepit si fratele ei abuziv Daffash care are legaturi cu englezii. Chiar si asa, Maha isi gaseste consolarea in gradinarit, tesut si iubitul ei Harb. Cand implineste 19 ani, ea si Harb se casatoresc si incep o viata incarcata de dragoste si pasiune. Maha se ingrijeste de gradina ei si asteapta ca Harb sa se intoarca din munti dupa lupta cu englezii. In acest timp Maha face tot ce poate ca sa ramana insarcinata, recurgand pana si la vrajitorii. Intr-o zi afla ca iubitul ei Harb a fost ucis. Isi petrece urmatoarea perioada in doliu, jelindu-si  sotul, pana cand afla ca este insarcinata. Il naste pe Mubarak pe care tatal ei o ajuta sa il creasca. De-a lungul timpului este nevoita sa lupte pentru pamantul ei si pentru fiul ei cu propriul frate, Daffash. Povestea ei este spusa si din punctul de vedere al Povestasului care o infatiseaza ca o vrajitoare, distrugerea ei ducand la irosirea pamantului. Acest fapt explicand de ce pamantul de langa Marea Moarta este atat de dezolant, potrivit povestii.

Diferentele dintre personajele feminine si masculine este cea mai puternica cauza a conflictului din roman dar si alte disensiuni sociale se adauga dramei. Englezi versus iordanieni si tara versus oras, joaca un rol important in ostracizarea personajelor principale de catre comunitatile din care fac parte si de catre cei dragi.

In ceea ce priveste partile care “au castigat” luptele tuturor dualitatilor, este usor de spus ca englezii sunt castigatorii, barfitorii se numara printre castigatori, barbatii au castigat viata si vointa acestor femei. Desi cartea se incheie cu infrangerea celor doua femei din spital, deoarece accepta ca si-au pierdut viata si persoanele dragi trebuie mentionata absenta sperantei in cadrul romanului.

Uneori un anumit loc devine faimos, dupa ce un artist sau un scriitor il include in arta sa, indiferent daca este vorba despre un tablou sau un roman, si cu totii am experimentat acest lucru de multe ori. Naghib Mahfuz este un excelent exemplu, facand renumite multe locuri din Cairo, Egipt. Acest lucru l-a facut si Fadia Faqir cu Muntele Castelului, Saqf Al Sail, Al Muhajareen (tabara refugiatiilor), spitalul Fohais.

Samarkand de Amin Maalouf

copertaFata

Samarkand este un loc minunat. El se afla astazi in Uzbekistanul modern, fiind cel de-al treilea oras ca marime si s-a remarcat in trecut pentru pozitia sa centrala pe Drumul matasii dintre China si Occident. In secolul al 14-lea a fost important centru de studiu  islamic, devenind capitala Timurului, impreuna cu mausoleul  Gur-e Amir, locul de veci al cuceritorului asiatic Timur.

Acest roman, publicat in 1988, este una dintre cele mai renumite carti a lui Maalouf si cu siguranta merita sa primeasca toate laudele. Aceasta poveste ne duce in secolul al XI-lea unde il intalnim pe tanarul Omar Khayyam, un intelept persan, pe care toata lumea il cunoaste sau cel putin a auzit de el, interesat  de mai multe domenii: matematica, filosofie, astrologie, fizica si literatura. Imediat ce ne este prezentat caracterul lui Khayyam, putem cunoaste originea si nasterea celebrelor sale catrene persane (rubaiate). Impreuna cu fundalul istoric, Maalouf da luciu cartii prin fragmente din poeziile lui Khayyam, care ofera textului o cadenta foarte puternica.

Prima jumatate a cartii se concentreaza pe trei figuri care formau cel mai important triumvirat din istoria lumii islamice: Nizam al-Mulk vizierul  sultanului Malik Sha, conducatorul imperiului selgiuc (imperiu sunit turco-persan) ;  Hasan Sabbah, un om foarte intelept si crud care devine fondatorul  ismailismului nizarit (o ramura a islamului siit) si omul din spatele sangerosului ordin al asasinilor (in araba hasisiin); si de aici lipseste bineinteles Khayyam, un om extraordinar care nu vrea sa se implice in politica dar nu poate sa se retraga din moment ce toata lumea vine la el pentru a-i cere sfatul.

Este o perioada in care Persia antica este dominata de Imperiul Selgiuc dar in acelasi timp exista orase independente, ca Samarkand. Orasul este bineinteles unul dintre personajele principale de-a lungul trioului mentionat, prezent in permanenta in toate actiunile, mentalitatile si in mod special in crearea celebrului manuscris  a lui Khayyam. Cu orasul ca o prezenta vesnica, Maalouf dezvaluie tribulatiile celor trei personaje si calea luata  de fiecare dintre ei  urmandu-si idealurile.

Aceasta este cea mai frumoasa parte a povestirii. Dupa ce vom vedea sfarsitul acestor trei figuri magice si simbolistice si moartea lor, suntem intorsi la vocea care spune povestea, un savant american, Benjamin Omar Lesage, care la sfarsitul secolului al XIX-lea devine interesat de manuscris. Unchiul sau ii spune ca versiunea originala a manuscrisului lui Khayyam inca exista, acest fapt determinandu-l pe Lesage sa se inroleze  intr-o aventura pentru a gasi manuscrisul. Calatoria il duce de doua ori in Constantinopol, Franta si Persia, unde este protagonistul unui razboi civil in Tabriz, un oras persan unde o revolta ia nastere pentru a se opune sahului, in scopul de a crea un stat democratic cu o constitutie. Savantul se indragosteste de Şirin, o printesa persana care a descoperit textul lipsa. Traiesc primele luni ale Primei Republici Iraniene, apoi calatoresc impreuna  inapoi in America pe vasul Titanic, care asa cum se stie, se scufunda in 1912. Desi ambii sunt salvati, si ajung in siguranta la New York, manuscrisul se pierde pe fundul oceanului.

Maalouf a scris o carte extraordinara, care descrie vietile si vremurile oamenilor care nu au aparut niciodata in fictiune si este putin probabil sa se mai intample din nou. Cartea este mai mult decat un roman istoric simplu, e o broderie a unui covor oriental tesut in trecut si de-a lungul secolelor, care leaga poezia, filosofia si pasiunea trecutului sufist cu modernismul.

Cele mai frumoase moschei din lume (Partea I)

8d1fa4f0ffb940c23688048bc2f7411f

Moscheile (masjid in araba) sunt locuri de cult pentru adeptii Islamului. Aceste locuri de cult din intreaga lume exista de mai bine de o mie de ani. Odata cu raspandirea Islamului, aproximativ un sfert din populatia lumii este musulmana, stilurile distincte au evoluat in mod inevitabil de la cele mai timpurii moschei. In secolul trecut, fuziunile dintre stilurile arhitecturale din culturi diferite au rezultat chiar din efectele globalizarii.

Cu fatadele imbracate in mozaicuri, marmura stralucitoare, cupole incununate si turnuri in spirala, moscheile sunt uimitoare. In afara orelor  de rugaciune, puteti rataci in interiorul acestor constructii magnifice si veti gasi sali de rugaciune deosebite accentuate de covoare persane splendide sau candelabre magnifice.

Musulmanii din trecut si chiar si cei de astazi au facut uz de artizani si arhitecti locali pentru crea moschei frumoase. Arhitectura moscheilor depinde de locul in care este situata si de perioada in care a fost construita, existand multe stiluri. Din punct de vedere istoric, moscheile nu au fost intotdeauna atat de ornamentate ca cele pe care le vedem in ziua de azi, cum ar fi celebra moschee Sheikh Zayed din Abu Dhabi. De fapt, prima moschee a fost locuinta din Medina a  Profetului Mohammad (SAW). Profetul statea in fata unui perete care se afla in directia Meccai si predica celor care il urmau.

Vizitatorii trebuie sa urmareasca cateva caracteristici cheie fiecarei moschei: o sala pentru rugaciune cu o zona pentru ablutiuni, unde credinciosii pot sa se curete inainte de a-si face rugaciunea, mihrabe sau semicercuri  in zidul unei moschei care indica directia Meccai; minarete sau turnuri de la care un muezin anunta chemarea la rugaciune de 5 ori pe zi; si cupole care stralucesc ca niste globuri.

1.Moscheea Al Haram, Mecca, Arabia Saudita

Al-Haram-Mosque-Mecca

Moscheea sfanta din Mecca este cea cea mai mare si cea mai veche moschee din lume, precum si cea mai sfanta locatie in Islam. Musulmanii isi fac rugaciunile cu fata spre Mecca oriunde s-ar afla ei, mai precis cu fata la Kaaba(directia catre Kaaba este numita qibla), o cladire in forma de cub, situata in mijlocul sitului, fiind cel mai sacru loc in Islam si care a fost construita de catre Avram si fiul sau Ismail la porunca lui Allah. Cladirea este acoperita cu o panza mare din brocart negru numita Kiswah. Moscheea Al Haram a fost construita in secolul al VII-lea sub conducerea califului Omar ibn Al Khattab. Califul a ordonat demolarea caselor din jurul Kaabei pentru a se adapta numarului tot mai mare de credinciosi veniti in pelerinaj. De-a lungul timpului au avut loc numeroase modificari si expansiuni. Autoritatile din Arabia Saudita au lansat in 2011 un proiect masiv de expansiune, milioane de dolari au fost cheltuite pentru a creste capacitatea moscheii, proiectul urmand a fi terminat in 2020.

2.Moscheea Al Nabawi, Medina, Arabia Saudita

1d7307b98dcb29d24706e76b54442320

Al Masjid Al Nabawi (in traducere Moscheea Profetului) a fost stabilita si construita initial de catre insusi Profetul Mohammad (SAW) in orasul Medina din Arabia Saudita. Moscheea Al Nabawi a fost a treia moschee construita in istoria Islamului, devenind cel de-al doilea loc sfant dupa moscheea Al Haram. De asemenea este locul in care Profetul Mohammad (SAW) este ingropat. Initial a fost un loc invecinat cu casa Profetului,o cladire in aer liber. Mare parte a moscheii vechi, incluzand mimbarul (amvon, locul de unde imamul  ofera predici)original al Profetului au fost distruse intr-un incendiu, la secole dupa moartea acestuia. Dupa mai mult de 650 de ani de la moartea Profetului nu a existat o cupola deasupra mormantului sau. Prima cupola a fost construita in 1279 din lemn, de catre un sultan mameluc. Cupola de astazi nu era verde, ci de culoare mov. Lucruri care au apartinut Profetului (SAW) au fost dapostite in camera lui sau a Fatimei. Cand orasul Medina a fost asediata in Primul Razboi Mondial, comandantul otoman a evacuat multe obiecte la Istanbul ascunse printre hainele femeilor si copiilor. Ele pot fi vazute acum in Palatul Topkapi. Moscheea Profetului nu a fost niciodata doar o moschee, a fost prima comunitate islamica si natiune. A fost scena unor mari triumfuri si tragedii, a fost centru comunitar, loc de refugiu, universitate si moschee, toate intr-un singur loc.

3.Moscheea Al Aqsa, Ierusalim

Al-Aqsa-Mosque-Jerusalem

Al Aqsa este o casa de cult functionala, care gazduieste pana la 5000 de credinciosi in acelasi timp. Numele aqsa inseamna cea mai indepartata, o referinta la calatoria Profetului Mohammad (SAW) spre cer pentru a primi instructiuni de la Allah. Construita initial la ordinul califului Umayyad Al Walid, Al Aqsa sta pe ceea ce cruciatii credeau ca este locul Primului Templu si pe ceea ce altii credeau ca era o piata la marginea templului. Reconstruita de doua ori dupa ce a fost distrusa dupa cutremure, moscheea a fost transformata in resedinta regilor Ierusalimului dupa ce cruciatii au cucerit orasul in 1099. Ordinul a adaugat numeroase extensii, unele dintre ele fiind demolate de Saladin (Salah ad Din 1137-1193), primul musulman sunit din dinastia Ayyub si care a adaugat moscheii un mihrab cioplit intr-un stil complicat.

4.Marea moschee Sheikh Zayed din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite

875f290a01e652f406ed8d3139b7bfdf

Aceasta arta arhitecturala este una dintre cele mai mari moschei din lume, cu o capacitate de 40 de mii de credinciosi. Are 82 de cupole, peste 1000 de coloane, candelabre aurite cu aur de 24 de carate, si cel mai mare covor realizat manual. Sala principala de rugaciune este dominata de un candelabru imens, 10 m in diametru, 15 m inaltime si cantareste 12 tone. Prima ceremonie a moscheii a fost inmormantarea omonimului sau, Seicul Zayed  bin Sultan Al Nahyan , fondatorul UAE, care este ingropat in acest loc. El a fost cel care a ales locatia si a avut o influenta substantiala asupra arhitecturii si designului moscheii. Moscheea a fost construita la 11 metri deasupra nivelului marii si la 9.5 metri deaspura strazii, astfel incat aceasta sa fie vizibila din toate directiile. A fost construita ca monument pentru consolidarea  culturii islamice si centru important pentru stiintele islamice.

5.Moscheea Shah Faisal, Islamabad, Pakistan

7c384a7b0e128fc8d77966ca6f8d80cc

Este moscheea nationala a Pakistanului si cea mai mare moschee din Asia de Sud. Acoperisurile inclinate sunt un constrast puternic cu cupolele traditionale care se gasesc in majoritatea moscheilor. Sala principala de rugaciune si curtea pot cuprinde 100 de mii de persoane. Cea mai mare parte a cheltuielilor (in jur de 120 de milioane de dolari, in ziua de azi) a fost un dar din partea regelui Faisal al Arabiei Saudite. Designul a fost realizat de arhitectul turc Vedat Dalokay iar moscheea a fost construita intre anii 1976 si 1986. Designul geometric al moscheii (modelat pe un cort din desert) si liniile curate fac, ca scara impresionanta sa fie greu de discernat pana cand vizitatorul este destul de aproape. Cele patru minarete de 88 m se ridica peste sala de rugaciune. Mausoleul fostului presedinte Zia Al Haq se afla intr-o parte adiacenta moscheii.

6.Moscheea Hasan II, Casablanca, Maroc

2007d61526de43810361f302077cd737

Este cea mai mare moschee din Maroc si a 13-a din lume. Minaretul sau de 210 metri este cel mai inalt din lume. Construita si partial finantata de regele Hasan al II-lea in memoria regelui Mohammad V decedat in 1961, moscheea a fost proiectata de arhitectul francez Michel Pinseau. Lucrarile au fost realizate pe durata a 6 ani, moscheea fiind finalizata in 1993. Dimensiunea salii de rugaciune si decorarea elaborioasa a acesteia este pur si simplu spectaculoasa. O echipa de peste 6000 de mestesugari au lucrat la moschee, sculptand delicat modele si desene complicate in cedru adus din Atlasul Mijlociu, si granit roz din Agadir. Portile au fost construite din alama si titan iar fantanile pentru ablutiune situate la subsol, in forma de floare de lotus, au fost sculptate in marmura locala. Cladirea imbina arhitectura islamica cu elemente marocane si reflecta influente maure, in acelasi timp se observa si un design urban.

7.Moscheea Nasir Al Mulk din Shiraz, Iran

nasir-al-mulk-mosque-shiraz-iran-12

Moscheea are mai multe denumiri: moscheea roz, moscheea culorilor, moscheea curcubeu sau caleidoscop. Este un spatiu unde lumina si cultul se intrepatrund. Moscheea revine la viata odata cu rasaritul soarelui si culorile danseaza ca veritabili dervisi. Numele original al moscheii in persana este Masjed-e Naseer ol Mol, fiind considerata o moschee traditionala iraniana. A fost construita la ordinul unui lord din dinastia Qajar, Mirza Hasan ‘Ali Nasir al-Mulk, iar constructia a durat 12 ani, in 1888 fiind finalizata. Interiorul sau dezvaluie o capodopera magnifica cu culori uimitoare. Proiectantii Muhammad Hasan-e-Memar si Muhammad Reza Kashi Paz-e-Shirazi au folosit foarte mult vitraliul pe fatada si alte elemente traditionale cum ar fi panj kaseh-i (5 concavuri) care formeaza un interior ca al unui caleidoscop. Moscheea poarta numele si de Moscheea Roz datorita placilor frumos colorate cu o culoare roz-trandafiriu.

8.Moscheea Qol Sharif din Kazan, Rusia

60f084e7cfebe5aad86733a199d64bf6

In secolul al XVI-lea inainte de invazia Kazanului, aici se afla o moschee denumita dupa profesorul Qol Sharif. Acesta a murit alaturi de studentii sai, incercand sa salveze moscheea din mainele fortelor tarului, dar moscheea a fost distrusa in 1522 iar in urmatoarele secole locul a ramas pustiu. Dupa caderea Uniunii Sovietice si cu ajutorul unor  tari printre care Arabia Saudita si UAE, moscheea a fost reconstruita. Impresionanta moschee noua a fost inaugurata in 2005, cand orasul Kazan si-a sarbatorit mileniul, devenind  un simbol proeminent al orasului. Qol Sharif functioneaza in mare masura ca muzeu dar mii de musulmani se aduna aici pentru a se ruga cu ocazia sarbatorilor religioase.

9.Moscheea Jama (Vineri) sau Marea Moschee din Herat, Afganistan

Den-Store-Moske-i-Herat_-Afghanistan.-L_C

Cu o vechime de 800 de ani, moscheea din Herat este cea mai frumoasa cladire islamica din Afganistan si una dintre cele mai mari din Asia Centrala. A fost construita de faimosul sultan Ghayas-ud-din Ghori incepand fundatia in anul 1200 si mai tarziu moscheea a fost extinsa de alti conducatori, pe masura ce Heratul si-a schimbat stapanitorii, de la imperiul timurid, safevizi, uzbeci. Desi multe din placile de ceramica au fost inlocuite in perioadele urmatoare, Marea Moschee din Herat a primit forma actuala in ultimii ani ai secolului al XV-lea. Moscheea este amenajata intr-un plan clasic cu 4 iwani (Sali curbate) cu ziduri cu arcade in jurul unei curti centrale de aproape 100 de metri lungime. Doua minarete uriase flancheaza principalul iwan. Aproape fiecare parte este acoperita de un mozaic uluitor, inconjurat de benzi albastre cu citate coranice. Minaretele, cu grupuri de flori stilizate, arabesq si modele geometrice, sunt pur si simplu ametitoare.

10.Moscheea Suleymaniye sau Moscheea lui Soliman din Istanbul, Turcia

8b37ff9eb2c75fed3624593a125423a0

Este a doua ca marime din Istanbul, dupa Moscheea Albastra. Comandata de Soliman I, cunoscut sub numele de Magnificul, Suleymaniye a fost a patra moschee imperiala construita in Istanbul. Moscheea si cladirele adiacente au fost proiectate de Mimar Sinan, cel mai renumit si cel mai talentat arhitect imperial. Moscheea a fost construita intre 1550 si 1557, stabilirea locatiei si realizarea planului au ajutat la crearea de gradini si o curte cu trei laturi si o fantana centrala. Cele 4 minarete cu cele 10 serefes (balcoane) se spune ca reprezinta faptul ca Soliman era al patrulea dintre sultanii Osmanli care conduceau orasul si cel de-al zecelea sultan de la infiintarea imperiului. În anul 1660, Moscheea Suleymaniye a fost afectată de un incendiu, dar a fost restaurată de către sultanul Mehmed al IV-lea. O parte din cupolă a fost grav deteriorată din cauza cutremurului din 1766. Reparațiile ulterioare ale cupolei au deteriorat ceea ce mai rămăsese din decorul original a lui Sinan. Domul moscheii este de 53 de metri înălțime și are un diametru de 27,5 metri, și este înconjurat de semidomuri. Soliman a precizat ca moscheea sa trebuie sa beneficieze de toate serviciile publice: imaret (bucatarie), medrese (scoli), hamam (bai), darussifa (spital). Astazi, imaretul cu gradina fermecatoare gazduieste cafenele. Interiorul este subtil și grandios, fiind decorat cu plăci de Iznik. Mihrabul și minbarul sunt din marmură albă și lemn și decorați cu fildeș și sidef.

 

Sursa fotografii:Pinterest

O holograma pentru rege de Dave Eggers

457619-0

Alan Clay este consultant. A inceput ca vanzator din usa in usa si s-a straduit sa-si croiasca drumul cu ajutorul bicicletelor Schwinn, producatorul din Chicago. Intr-un mod traditional cand vine vorba despre astfel de personaje, Alan se confrunta cu o criza existentiala. E divortat, bea prea mult si recensiunea i-a epuizat finantele  ajungand sa nu mai detina aproape nimic, practic fiind falimentar si aproape somer, nu va putea sa ii plateasca fiicei lui taxele de colegiu, doar daca reuseste sa puna mana pe o afacere mare.

Reliant, un urias conglomerat l-a trimis la Jeddah pentru a incheia  un contract pentru a realiza infrastructura IT a orasului economic  al regelui Abdullah (KAEC), o dezvoltare masiva tocmai in mijlocul pustietatii. Alan si colegii lui vor sa-l impresioneze pe rege prezentandu-i un sistem de teleconferinta holografica  de varf, care face ca un coleg din Londra sa apara in 3D intr-un cort din Arabia Saudita.

Plasand povestirea in KAEC a fost o lovitura de maestru, un miraj in desert. In 2010, cand actiunea romanului este plasata, existau doar 3 cladiri:

“Cu totul, noul oraş consta deocamdată din trei clădiri. Exista un bloc de apartamente roz-pastel, care era cât de cât finisat, însă părea nelocuit. Mai exista un centru de primire, o construcţie cu două etaje, vag mediteraneeană ca stil, înconjurată de fântâni, majoritatea fiind însă uscate. Şi, în fine, mai era o clădire pentru birouri, cam de zece etaje, cu panouri mari de sticlă, turtită, pătrată şi neagră.”

Eggers este bun in a etala viata expatriatului in tarile din Golf: hoteluri inexpresive, petreceri in compound-urile straine, structuri uriase aruncate mijlocul pustietatii de catre bogatia datorata  petrolului.

“Hotelul fusese astfel construit, încât nimic să nu indice faptul că se afla în Regatul Arabiei Saudite.Întregul complex, fortificat ca o cetate pe partea dinspre autostradă şi mare, era lipsit de conţinut sau context, neprezentând nici măcar câteva caracteristici de origine arabă. Locul acesta, conceput întru totul din palmieri şi cărămizi uşoare, ar fi putut să fie în Arizona, în Orlando, oriunde în lume.”

Alan isi umple orele goale stand pe malul Marii Rosii scriind scrisori lungi si emotionante fiicei sale si asteapta ca un rege sa isi faca aparitia urmarind viata din jurul sau:

Alan a privit în jos, în curtea interioară a hotelului, amplasată sub un acoperiş de sticlă la zece niveluri mai jos, unde zeci de bărbaţi roiau de colo-colo, toţi în port saudit tradiţional. Alan a încercat săşamintească terminologia: roba albă şi lungă se numea kandura. Vălul pătrat din ţesătură care acoperă capul şi gâtul era ghutra, fixată pe creştet cu un şnur gros şi negru numit iqal. Alan se uita la bărbaţii care se foiau într-o parte sau în alta, veşmintele albe conferind mişcărilor lor un fel de imponderabilitate. O convenţie a spiritelor.

Cartea incepe cu Alan care nu se trezeste la auzul alarmei  ratand autobuzul care transporta echipa spre orasul economic. Mahmur si preocupat de excrescenta de pe spate reuseste sa isi aranjeze un mijloc de transport si un sofer, pe Yousef, un tanar saudit amuzant, un prieten al unui alt prieten al portarului hotelului. Se intampla ca Yousef sa fie un tip bun, singurul personaj cu adevarat placut din roman, desi se pare ca merge in varful picioarelor  la limita coruptiei, violentei organizate si a imprumuturilor de bani. Pana cand Alan ajunge la KAEC se face dupa-amiaza. Acesta devine un aspect predominant in carte: Alan nu este niciodata acolo unde ar trebui sa fie. Prin natura sa Alan este un ratacitor, chiar si atunci cand prinde masina care ii transporta la KAEC la timp, reuseste sa se rataceasca in locuri ciudate descoperind in acelasi timp mici sub-lumi tinute departe de ochii publici.

Un sentiment de neconcordanta si nedreptate este peste tot in acest roman. Alan este omul nepotrivit pentru jobul nepotrivit in tara gresita. Chiar si incongruenta geografica a Arabiei Saudite, a unei civilizatii care izvoraste in cele mai pustii locuri, il fascineaza si il tulbura pe Alan:

“Dumnezeule, se gândea el, ce caută oamenii în această parte a lumii? Pământul este un animal care se scutură de purici, atunci când se înfig prea adânc în el, când pişcă prea rău. Pământul se foieşte pe loc, şi oraşele noastre se prăbuşesc; pământul oftează, şi coastele maritime sunt înghiţite de ape. Efectiv n-ar trebui să fim aici deloc.”

Alan il insoteste pe Yousef la casa stramoseasca a acestuia, unde Yousef se ascunde de niste batausi carora le datoreaza bani. Inca o data Alan este luat prin surprindere si gaseste satul din munti in contrast nu doar cu restul Arabiei Saudite ci si cu tatal lui Yousef, acesta vazandu-l pe Alan ca o persoana ingusta la minte, fatarnic, fara niciun loc in viata pentru estetic. In acelasi timp pe Alan il cuprinde o dorinta pastorala si chiar isi imagineaza posibilitatea mutarii lui aici:

“A conchis că ar putea trăi aici. A conchis că ar fi mulţumit aşa, dacă şi-ar construi o locuinţă ca aceasta. Tot ce-i trebuia era să găsească un loc, undeva departe de orice aglomeraţie urbană, unde terenul să fie ieftin şi construirea clădirii să nu ridice mari probleme. Împărtăşea visurile tatălui lui Yousef, nevoia de a te întoarce la obârşii, de a clădi ceva trainic, ceva spaţios şi straniu ca această fortăreaţă, o casă pe care să o poată împărţi cu familia şi prietenii, cu toţi cei care contribuiseră la educaţia şi formarea lui ca om. Dar care erau obârşiile lui Alan? El nu avea nici un sat strămoşesc. El avea Dedham. Era oare Dedham un sat strămoşesc? Nimeni de-acolo nu avea habar de existenţa lui. Era el cumva din Duxbury? Era el cumva legat de acel oraş, sau cineva de-acolo mai avea vreo legătură cu el?În Duxbury, Alan nu putuse nici măcar să construiască un zid.”

Intr-o noapte, in hotel, Alan aflat in stare de ebrietate decide sa investigheze excrescenta cu niste instrumente improvizate. Cand Yousef il duce a doua zi la doctor, Alan din anumite motive, ii permite doctorului, o femeie saudita sa ii opereze tumoarea, mai tarziu cei doi devenind implicati intr-o poveste de dragoste fara angajamente.

Romanul este o tragedie: doua parti cu Alan ca erou tragic si singurul personaj important, din moment ce declinul sau este din vina lui; o parte o comedie de erori si o parte a romanului este o satira sociala despre globalizare.

Cartea a fost ecranizata in 2016 cu Tom Hanks in rolul lui Alan Clay.

Cartea lui Saladin de Tariq Ali

cartea-lui-saladin_1_fullsize

In “Cartea lui Saladin”, Tariq Ali se intoarce cu cateva secole in urma de la prima sa carte “La umbra rodiului”. Acest al doilea roman din seria dedicata Islamului, “Islam Quintet”, este localizat in secolul al XII-lea si este relatat de catre Ibn Yakub un scrib evreu din Cairo retinut de Saladin pentru a-i consemna memoriile.

Atractia romanului este fara indoiala insusi Saladin. Realizarile sale descrise in detaliu in roman sunt extraordinare in sine, dar umanitatea lui il face accesibil ca personaj: greseste, se clatina, iubeste si sangereaza ca noi. Saladin, fondatorul dinastiei Ayyubid si Sultanul Egiptului si Siriei, asa cum toata lumea stie, cea mai mare realizare a sa a fost recucerirea Ierusalimului de la cruciati in 1187. De asemenea, apararea Ierusalimului impotriva invaziei ulterioare. Tariq Ali  a facut o treaba excelenta prezentandu-l pe Saladin ca un planificator si uneltitor cu un singur obiectiv de realizat: recapturarea Ierusalimului. Un kurd din munti, el traieste dupa codul de onoare al kurzilor: va face absolut orice pentru a-si onora cuvantul  dat. Este un om simplu, duce o viata neostentativa si isi da cea mai mare parte din avere celor nevoiasi. Este crud numai atunci cand este necesar si ii trateaza generos pe adversarii sai infranti. Dorinta dulce pentru Ierusalimul pierdut (in araba Al Quds), care a cazut in mainile cruciatilor in 1099, inainte de nasterea sa, se raspandeste in viata lui Saladin :

„Singura poveste care într-adevăr m-a impresionat în copilărie a fost cea a lui al-Kuds. Cruzimea barbarilor a fost precum o otravă care te lasă fără grai. Al-Kuds nu lipsea niciodată din lumea închipuirii noastre. Ne urcam pe cai şi ne făceam că ne ducem să îi gonim pe franji din al-Kuds, ceea ce însemna de obicei că îl dădeam pe Shadhi afară din bucătărie. Şi totuşi, ziua cea mare nu e aşa de departe, Ibn Yakub. Ai noştri o să se întoarcă în curând la al-Kuds. Oraşele Tir şi Acera, Antiohia şi Tripoli o să fie din nou ale noastre.”

Majoritatea scenelor din carte implica intalniri intre scribul evreu si Saladin sau cei apropiati lui in scopul inregistrarii faptelor domniei sale ca sultan si a planului sau de a prelua Ierusalimul. Exista si o intriga secundara ce include aventurile erotice, filosofice ale celor doua sotii fictive ale lui Saladin, Halima si Jamila, din nou prezentate scribului sub forma de povestiri.

In functie de cultura in care am fost crescuti Salah el-Din el-Ayyouby (Saladin), era fie un erou eliberator musulman, croindu-si drumul prin lupta cu hoardele de necredinciosi si cruciati pentru a elibera Ierusalimul, fie un monstru mitic, barbar care a mituit si a asasinat pe drumul sau spre putere si in procesul care a distrus regatul latin din Orientul Mijlociu. Ca si in majoritatea anchetelor istorice, adevarul este undeva la mijloc, iar autorul Tariq Ali este capabil sa pastreze o masura a faptului istoric, in timp ce urzeste o intriga fictiva pentru divertisment.

Stilul literar al cartii este un amestec intre roman biografic, aforism si povestiri a la “O mie si una de nopti”.

 

Bukhoor

1d664ecf5820efb7f6ccef11c1ddb053[1]

Bukhoor sau bakhoor este denumirea araba data bucatilor de lemn parfumate sau amestecului traditional de ingrediente naturale, mai ales aschiilor de lemn (oud, denumirea araba pentru lemnul agar, cel mai scump lemn din lume), inmuiate in uleiuri parfumate si amestecate cu alte ingrediente naturale (rasina, ambra, mosc, lemn de santal, uleiuri esentiale si altele). Aceste bucati de lemn sunt arse cu ajutorul carbunelui sau in cadelnite de metal pentru a parfuma casa sau imbracamintea cu ajutorul fumului puternic parfumat.

Bukhoor este folosit la ocazii speciale, cum ar fi nunti, zile de nastere, zile de Eid, in momentele de relaxare sau in general pentru a parfuma casa si a stimula energia pozitiva, pentru o atmosfera romantica. O traditie in multe tari arabe este sa se treaca bukhoor printre oaspeti, ca gest de ospitabilitate atunci cand sunt primiti in majlis (camera de zi pentru musafiri). Aceste bucati de lemn parfumate sunt asezate pe o placa rotunda, mica care a fost in prealabil aprinsa. De regula, bukhoor-ul este ars intr-un arzator traditional, o cadelnita sa zicem pentru a exemplifica mai bine, numita mabkhara sau majmor. In zilele noastre se foloseste preponderent arzator mabkhara electric fiind mai rapid si mai usor de folosit.

14095291316d93013bcab8b7f1d7e218Femeile saudite se plimba prin casa, tinand  arzatorul pentru a imprastia fumul in fiecare camera. De asemenea isi flutura abaya (imbracamintea traditionala saudita pentru femei) si hainele deasupra fumului astfel incat sa preia din uimitorul miros de lunga durata. Unele femei saudite folosesc bukhoor si oud ca parfum corporal aplicand dehan, o forma usor de intins pe par. Ele pun putin dehan pe varful degetelor si apoi isi trec degetele prin parul ud sau pur si simplu trec prin fumul de bukhoor, acesta impregnandu-se in parul, corpul si hainele lor.

Bukhoor este facut din ingrediente naturale si fiecare producator are reteta sa secreta care il distinge fata de ceilalti. Acesti creatori au mostenit arta de a prepara bukhoor de la strabunii lor si transmit secretul din generatie in generatie. In Yemen si in alte cateva tari arabe bukhoor-ul este facut manual printr-o “metoda de gatit” in foc, in timp ce alte tari arabe folosesc “metoda de coacere” unde rasinile sunt coapte, proces similar folosit la lut, unde nu se foloseste focul direct. Cu cat mai mult timp se tine bukhoor-ul inchis intr-un recipient de sticla, cu atat mirosul va fi mai puternic.

Arderea tamaii sau a bukhoorului este o traditie extrem de veche care dateaza de mii de ani. Tamaia si smirna au fost ingredientele principale in preparatele de bukhoor din trecut. Tamaia provenea din  copacul boswellia gasit in Oman, Yemen si parti din Somalia. Smirna provenea din arborele commiphora myrrha gasit in Yemen si Oman. Aceste rasini au fost utilizate pentru prima data ca medicamente si pentru imbalsamare.

a18ca6d719ace0f8fe0a945e6f0b8cc2Bukhoor are o istorie profunda. In istoria islamica, se cunoaste faptul ca toti profetii foloseau bukhoor, dar Profetul Mohammad (SAW) si insotitorii sai foloseau in mod regulat si mai ales in zilele de vineri,zi sacra in Islam. Se spune ca Profetul Mohammad(SAW)  atunci cand intra intr-un oras era intampinat cu aroma de tamaie exprimand bucuria  oamenilor de a fi binecuvantati de prezenta Profetului (SAW). De aceea, in mintea oamenilor folosirea tamaii era asociata cu amintirea Profetului (Pacea fie asupra Sa). Acest obicei a fost promovat in mare masura in Arabia si apoi s-a raspandit in vastul teritoriu al lumii musulmane. Regina Yemenului, Arwa Suleyhi, trimitea cutii mari cu bukhoor catre Najaf, Karbala, Egipt in luna sfanta a Ramadanului. Cand era arsa, atmosfera din orasele sacre devenea placuta si oamenii stiau ca darul din Yemen si-a atins destinatia. De asemenea, regina Arwa a tinut o serie de prelegeri din spatele unei cortine despre Stiintele Islamului, printre  savanti din Arabia si subcontinentul Indian; arzatorul a raspandit parfumul creand o atmosfera pioasa.

Se cunoaste faptul ca si grecii si romanii foloseau bukhoor in ritualuri religioase. Era transportat mii de kilometri pana la Marea Mediterana inainte de a putea fi comercializat in Europa. Bukhoor a fost intens utilizat de catre vechii egipteni in cantitati vaste. Istoria ofera multe date despre mentionarea bukhoor-ului in literatura biblica; a fost una dintre aromele prezentate copilului Issus si este de asemenea folosit in ceremoniile religioase crestine. Spania a fost condusa de musulmani timp de secole, oferind din nou o ocazie magnifica de a raspandi obiceiurile musulmane in aceste zone. Ulterior, otomanii au promovat patrimoniul cultural al Islamului in vest prin expeditiile lor militare.

349b3bcfc058fa31742a0abae9d19b12Pe langa faptul ca bukhoor este folosit pentru a parfuma, pentru a-ti arata bucuria de a primi oaspeti, mai are si cateva beneficii. Bukhoor-ul este tonic, afrodisiac, anti-astmatic, usureaza persoana suferinda de epilepsie. Ajuta la imbunatatirea claritatii mentale, la meditatie, la liniste si relaxare; calmeaza corpul, indeparteaza energia negativa, ajuta la crearea armoniei si balansului in casa.

Daca in timpuri stravechi se foloseau doar tamaia si smirna, acum exista o multitudine de ingrediente folosite la fabricarea bukhoor-ului si mentionez doar cateva: iasomie,lavanda, patchouli, trandafir, mosc negru. Un bun parfumier arab stie sa se joace cu ele ca un maestru  violoncelist cantand la instrumentul sau.

Este mult mai bun decat betisoarele clasice si am observat ca exista o gama larga de bukhoor in magazinele online din Romania si de asemenea se gaseste si mabkhara, recipientul in care se arde bukhoorul. Eu sper ca v-am trezit interesul si ca ii veti da o sansa bukhoor-ului, macar pentru a simti un pic din aroma orientului si a va apropia putin de lumea araba chiar la voi acasa.