Porecla de Jhumpa Lahiri

Porecla-2017_04

Numele-cadouri din trecut pentru viitor-pot modela viata, conform scriitoarei Jhumpa Lahiri crescuta in America,dar cu origini indiene. Numele conteaza. Un nume nu este doar un cuvant de identificare ci in unele cazuri, totul. Numele dat unei persoane, uneori, decide forma pe care o va lua viata sa, prefigurand triumfurile si durerile, iubirile si dorintele.

Se ia un baiat, nascut la sfarsitul anilor `60, cu parinti indieni dintr-o suburbie americana, departe de Calcutta lor nativa. Se evidentiaza progresul sau din copilarie pana in anii confuzi si rebeli ai adolescentei, apoi traseul spre o facultate din Ivy League, implinirea profesiei de arhitect si un apartament intr-un Manhattan al anilor `90. Toate, departe pe cat posibil de parintii sai care cu incapatanare vor  sa isi pastreze traditiile bengaleze. Se puncteaza delicat cu un amestec de evenimente standard si tragedii umane-prima dragoste, apeluri telefonice la distante lungi, atac de inima, divorturi, nimic mai grav de atat. Si, totul scris la prezent, cu un vocabular candid si o lipsa atragatoare de stilizare, evoca un sentiment al unei vieti care se invarte parca intr-un cerc perfect. Si apoi, dupa ce totul se mixeaza, il face pe cititor sa ii pese atat de inflacarat incat rade, plange, isi tine respiratia si de abia pune cartea jos. Aceasta este realizarea castigatoarei premiului Pulitzer in romanul sau cald si profund.

Porecla se intinde pe primele trei decade ale vietii unui tanar, dar exista si o tema. Este chiar acolo, in titlu. Tatal eroului nostru este doar un tanar atunci cand supravietuieste unui accident de tren. Atunci cand este tras de sub fiare alaturi avea un roman scris de Nikolai Gogol. In lunile de durere si suferinta care urmeaza, autorul si cartea capata o semnificatie deosebita. Asa ca, atunci cand sotia lui da nastere primului baietel, in asteptarea numelui bun pe care bunica din partea mamei trebuie sa il aleaga, i se da un nume temporar, Gogol, ca un fel de compromis.

Aproape doua decenii mai tarziu, Gogol isi gaseste numele ca fiind ciudat-nici bengalez, nici american-o povara, o jena, un nume plictisitor. Face o schimbare oficiala si legala, din Gogol devine Nikhil si este usurat cand prietenii, mai important prietenele, nu il interogheaza. Si, de asemenea, nu poate ignora un sentiment adanc inradacinat ca intr-un fel si-a tradat parintii.

Respingerea numelui Gogol, ii aduce initial succes si incredere, totusi se creeaza o distanta intre el si radacinile lui bengaleze, il instraineaza de parintii sai. Gogol a fost podul dintre familia Ganguli si statul bengalez; Nikhil este divortul familiei de vechea lor patrie. Treptat, Nikhil invata sa isi pretuiasca radacinile si familia. Dar asta o sa-i aduca fericirea?

Toate personajele create de Lahiri-gentilul si studiosul Ashoke, stoica si familista Ashima, rebela Moushimi, sofistica Maxime, melancolicul si linistitul Nikhil Gogol– sunt pictate cu o pensula fina, in culori vii, cu toate iubirile, razvratirile, necazurile si tradarile lor.

Cartea a fost ecranizata in 2006, Kal Penn facand un rol de exceptie in pielea personajului Gogol.

Marea, dimineata de Margaret Mazzantini -o tragedie a timpurilor noastre

Marea-dimineata-Margaret-Mazzantini

 

In aceasta carte scriitoarea italiana exploreaza deplasarea si efectul pe care haosul politic il are asupra vietii individuale intr-o poveste extrem de scurta dar intensa a libienilor in cautare de refugiu in Italia si italienii care isi cauta trecutul pierdut in Libia.

Farid este un beduin care fuge de tulburarile libiene impreuna cu mama sa. Razboiul isi face aparitia in satul sau din oaza, cerandu-si tributul prin moartea tatalui lui Farid, si astfel mama sa decide sa plece spre Europa. Isi parasesc satul cu gandul de a incepe o viata noua si mai sigura. Dupa ce parcurg o buna bucata de desert sunt nevoiti sa plateasca o suma exorbitanta pentru a se putea urca intr-o barca ce nu pare a fi sigura, dar care se indreapta spre Italia. Pe cealalta parte a Mediteranei, Vito este un tanar italian nemultumit. Urmeaza sa devina absolvent dar fara prea multe oportunitati pentru viitor. Isi exteriorizeaza frustrarile prin a conduce nesabuit, printr-un comportament urat prin cublurile pe care le frecventeaza noaptea si isi petrece zilele facand o colectie din resturile epavelor barcilor cu care vin refugiatii, spalate de apa ajunsa la malurile Siciliei.

Doi baieti: unul libian, celalalt sicilian, unul in fata celuilalt de pe malurile opuse ale marii. O idee romantica, o explorare a ramasitelor trecutului colonial italian, pe de o parte, si o reflectie asupra crizei refugiatilor pe de cealalta parte.

De fapt, cea mai mare atentie o primeste mama lui Vito, Angelina, o profesoara divortata, a carei viata a fost modelata de cei 11 ani traiti in Libia. Cand Gaddafi deschide Libia catre vest, Angelina merge in vizita, dar nimic nu mai este asa cum era in memoria ei.

Deplasandu-se intre doua continente, acest portret profund se concentreaza asupra a doua familii si o intindere de apa si intr-un limbaj concis, liric surprinde calitatea incerta a timpurilor noastre.