Violoncelistul din Sarajevo de Steven Galloway

28166591_2022061788041335_8235373251760849660_n

 

“Dacă oraşul moare, nu va fi din cauza celor de pe dealuri, ci din cauza celor din vale. Se va întâmpla când vor uita că sunt oameni, când se vor crede câini fiindcă sunt trataţi ca nişte câini. Când se vor mulţumi să trăiască în moarte, să se poarte ca şi cum ar fi ceea  cei de pe dealuri să fie, atunci va muri de fapt Sarajevo, om după om.”

Un roman frugal si obsedant, intelept si frumos despre rezistenta spiritului uman si despre modalitatile subtile pe care oamenii le reclama umanitatii intr-un oras devastat de razboi.

Un personaj din acest roman se intreaba care este realitatea orasului Sarajevo? Este acesta orasul  frumos cunoscut pentru istoria si renumele sau, sau “adevaratul” Sarajevo este acest iad al celor patru ani de razboi, a celor 10 mii de morti si 50 de mii de raniti? Romanul in sine pare sa raspunda la aceasta intrebare, deoarece urmarim schimbarile foarte lente a catorva personaje principale; aceia care accepta ideea ca aceasta groaza a razboiului  fiind noua realitate, dar care totusi, in cele din urma renunta la aceasta cale si se intorc ca cetateni ai vechiului Sarajevo.

Intr-un oras aflat sub asediu, patru persoane ale caror vieti au fost ravasite le sunt amintite ceea ce inseamna a fi uman. De la fereastra lui, un muzician vede 22 de oameni, prieteni si vecini asteptand la rand la paine. Apoi, intr-o clipa sunt ucisi intr-un atac. Intr-un act de sfidare,omul isi ia violoncelul si hotaraste sa cante exact in locul masacrului timp de 22 de zile, onorandu-le memoria.

In timp ce violoncelul canta, cartea urmareste in primul rand viata a trei oameni care traiesc in acest oras aflat sub asediu. Mai intai, exista Sageata, o tanara lunetista extrem de calificata. Ea nu numai ca are talent in a-si atinge tinta, ci si darul intuitiei. Este constienta de ceea ce o inconjoara intr-un mod care o tine in alerta in preajma pericolului. Ea poate anticipa miscarile inamicului. Sageata este un atu pentru asediati dar pana acum a refuzat sa urmeze ordinele. Nu poate suporta sa se scufunde la nivelul “oamenilor de pe dealuri” care ucid fara discriminare. Si totusi, odata cu cresterea durerii si amortelii, ea simte sinele ei real, umanitatea ei indepartandu-se. In rolul sau dublu de lunetist/aparator al orasului, Sageata vede coruptie si mai putina umanitate oriunde arata si incepe sa creada ca lupta este pierduta. Se teme ca nu mai exista o diferenta intre “ei” si “noi”.

„Acum sunt Săgeată, pentru că îi urăsc.Cea pe care o ştiaţi voi nu ura pe nimeni.”

Se stabileste intr-una din cladirile bombardate aflate langa violoncelist, incercand sa-si dea seama unde se va instala lunetistul si cum il poate proteja pe muzician. Este un joc rece si infricosator de-a soarecele si pisica iar zilele trec.

Cel de-al doilea personaj este Kenan, sot, tata si un bun vecin al unei batrane inveninate. Kenan a scapat de recrutarea in armata, viata sa invartindu-se in jurul unei serii de calatorii lungi catre fabrica locala de bere, singura sursa de apa potabila ramasa. Cara cat de multe bidoane poate si spera sa se fereasca de lunetisti in timp ce trece prin cele mai periculoase strazi ale orasului. Si inapoi din nou. La fiecare patru zile. Traieste in groaza in cea de-a patra zi. Kenan are parte de un episod dramatic. Intr-o zi, in timp ce violoncelistul canta, un barbat este impuscat in apropierea locului in care acesta canta. Un cameraman doreste sa obtina o fotografie si se grabeste sa isi monteze echipamentul. Dar Kenan, chiar riscandu-si viata, se grabeste chiar in camp deschis pentru a-l indeparta pe barbatul mort din raza vizuala a cameramanului pentru a proteja, in micul si umilul sau mod, oamenii in a deveni doar o poveste siropoasa.

“Este obosit. Este obosit de carat atata apa si de lumea în care traieste, o lume pe care nu si-a dorit-o niciodata si la care nu a contribuit, si care, isi doreste el, ar fi mai bine sa nu existe.”

In cele din urma exista Dragan. Acest barbat de 64 de ani care lucreaza intr-o brutarie si care a reusit sa-si trimita sotia si fiul in siguranta in Italia inainte de asediu.De luni de zile nu mai stie nimic de ei si spera ca acestea sa fie in siguranta si departe de pericol. Dragan este printre putinele persoane din care oras care inca mai are un loc de munca. Batranul s-a desprins de trecutul sau, de cei pe care ii cunostea alegand in schimb sa se izoleze social cat mai mult posibil. O intalnire intamplatoare pe strada in timp ce asteapta sa treaca o intersectie luata in vizor de un lunetist ii aminteste de ceea ce a pierdut.

“Dragan Isović stie ca orasul Sarajevo pe care si-l aminteşte, orasul în care a crescut si de care era multumit, chiar mandru, nu a existat probabil niciodata. Cand se uita in jur ii e greu sa-si aminteasca ce a fost odata, daca a fost vreodata altceva decat oamenii de pe dealuri, cu armele şi bombele lor. Insa parca nici asta nu pare corect. Totusi, are la îndemana doar aceste optiuni.”

Cum sa ucizi pentru si totusi sa ramai uman? Cand devine gresit? Oare devine vreodata dreptate? Cum nu devii ceea urasti? Aceste intrebari sunt in esenta fundamentale  pentru toate cele trei naratiuni. Cum ne comportam in vremuri teribile cand moartea atarna practic la fiecare colt, unde moartea devine un eveniment obisnuit, cum ne oprim sa devenim mai putin decat cine suntem? De unde gasim curajul pentru a continua?

Autorul nu ne spune niciodata nimic despre cine sunt locuitorii orasului si cine sunt asediatorii. Nu ne spune cum a inceput razboiul, motivele razboiului sau intre cine se duce acest razboi. O poveste mult subevaluata sugereaza ca doreste ca mesajul sa se aplice NU doar acestui razboi pe care il foloseste ca si cadru.Ceea ce incearca sa ne spuna este care sunt efectele razboiului asupra oamenilor, ce au simtit si cum au incercat sa supravietuiasca. Vedran Samilovic este sursa de inspiratie pentru personajul violoncelistului, muzicianul care in viata reala obisnuia sa cante in cladiri ruinate.

Frica sta agata in aer si totusi mai exista o licarire de speranta. Oamenii se apropie unii de altii, uneori in cele mai simple moduri. Chiar si in razboi, bunatatea si generozitatea femeilor si barbatilor nu sunt complet pierdute. Forta si inimile lor sunt ceea ce ii pune in miscare si ii ajuta sa supravietuiasca. Violoncelistul din roman a adus propria sa marca de speranta poporului orasului Sarajevo. Cu toate acestea, indirect, el a schimbat vietile multor ascultatori, inclusiv vietile lui Kenan, Dragan si Sageata.

Romanului lui Galloway este in acelasi timp poetic si bantuit. Proza lui este simpla si bruta. Violoncelistul din Sarajevo este cu siguranta un roman pe care nu il voi uita curand.

“Fiindca civilizatia nu e ceva care se construieste si gata, o ai pentru totdeauna. Trebuie construita tot timpul, recreata zilnic. Piere mult mai repede decat ar fi crezut ca e cu putinta. Iar daca vrea să traiasca, trebuie să faca tot ce poate ca lumea în care vrea să traiasca sa nu dispara. Atata timp cat exista razboi, viata este o masura preventiva.”

 

Un răspuns la „Violoncelistul din Sarajevo de Steven Galloway”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s