Ultimul patriarh de Najat El Hachmi

IMG_20170921_082108

Ultimul patriarh este povestea a două persoane: Mimoun, fiul unei linii lungi de patriarhi (și ultimul patriarh  dupa cum spune și titlul) și fiica sa care  încheie domnia sa.

Narată de către fiica cea mare, povestea începe în Maroc cu nașterea lui Mimoun. Pe măsura ce crește, e clar că este diferit, că ceva este în neregulă cu el. Fie că are o cauză organică sau este rezultatul unor abuzuri din partea masculină a familiei, Mimoun are crize de furie, gelozii intense și pasiuni necontrolate. În timp ce rădăcina instabilității sale nu este clară, din povestire reiese că, comportamentul lui Mimoun este acceptat de femeile din familie care îl cocoloșesc și de o cultură în care autoritatea patriarhală este supremă.

În cele din urmă Mimoun se va căsători, după care își va lăsa familia în urmă pentru a pleca în Spania pentru a lucra, venind acasă probabil o dată pe an. Trăiește brutal, are ceva succes în afaceri și cu siguranță trăiește mai confortabil într-un stat modern alături de amantă, decât cu familia sa, pe care a lăsat-o în grija tatălui său, toți încercând să supraviețuiască. Asta se întâmplă până într-o zi când familia consideră că situația nu mai poate fi tolerată și merg în Spania pentru a i se alătura.

Nu există nimic plăcut la Mimoun: este tiranic, agresiv și adesea instabil mental- dar are un anumit simț al responsabilității  care îl face să își instaleze familia și să se  reunească cu aceasta (și să își păstreze și amanta, una dintr-un lung șir). Domnia  lui asupra familiei este uneori terifiantă, dar viața merge înainte pentru ei. Odată ce familia vine în Spania, povestea devine a fiicei. Fără un nume pe tot parcursul cărții, este o fată deșteaptă, care promite mult, dar este supusă autorității și abuzurilor tatălui ei. Ea caută refugiu și confort în dicționarul catalan, iar mai târziu, în literatură. Aceste lucruri o ajută să se asimileze în cultura catalană/spaniolă din jurul ei și va deveni o fundație în eventuala scăpare de tatăl ei printr-un act final, disperat.

Cartea este destul de dificil de lecturat, este plină de abuzuri neîncetate de diferite feluri: violență, tentativă de sinucidere, de crimă, etc. etc…și totuși, și totuși povestirea este rafinată și este vocea narativa a fiicei, care spune în mod clar această poveste dintr-un loc sigur și bun din viitor (și astfel oferă un sentiment de speranță) și care poate găsi umorul în cele mai groaznice circumstanțe, care fascinează cititorul și îl duce tot așa până la sfârșitul cărții.

Este o imagine minunat detaliată și vie a vieții de familie, atât în Marocul rural, cât și mai târziu, prinsă între două culturi în Spania. Am constatat că, odată cu închiderea cărții, groaza a dispărut și se evidențiază doar triumful fiicei, esența acelui act disperat care într-adevăr a rămas cu mine.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s