Violoncelistul din Sarajevo de Steven Galloway

28166591_2022061788041335_8235373251760849660_n

 

“Dacă oraşul moare, nu va fi din cauza celor de pe dealuri, ci din cauza celor din vale. Se va întâmpla când vor uita că sunt oameni, când se vor crede câini fiindcă sunt trataţi ca nişte câini. Când se vor mulţumi să trăiască în moarte, să se poarte ca şi cum ar fi ceea  cei de pe dealuri să fie, atunci va muri de fapt Sarajevo, om după om.”

Un roman frugal si obsedant, intelept si frumos despre rezistenta spiritului uman si despre modalitatile subtile pe care oamenii le reclama umanitatii intr-un oras devastat de razboi.

Un personaj din acest roman se intreaba care este realitatea orasului Sarajevo? Este acesta orasul  frumos cunoscut pentru istoria si renumele sau, sau “adevaratul” Sarajevo este acest iad al celor patru ani de razboi, a celor 10 mii de morti si 50 de mii de raniti? Romanul in sine pare sa raspunda la aceasta intrebare, deoarece urmarim schimbarile foarte lente a catorva personaje principale; aceia care accepta ideea ca aceasta groaza a razboiului  fiind noua realitate, dar care totusi, in cele din urma renunta la aceasta cale si se intorc ca cetateni ai vechiului Sarajevo.

Intr-un oras aflat sub asediu, patru persoane ale caror vieti au fost ravasite le sunt amintite ceea ce inseamna a fi uman. De la fereastra lui, un muzician vede 22 de oameni, prieteni si vecini asteptand la rand la paine. Apoi, intr-o clipa sunt ucisi intr-un atac. Intr-un act de sfidare,omul isi ia violoncelul si hotaraste sa cante exact in locul masacrului timp de 22 de zile, onorandu-le memoria.

In timp ce violoncelul canta, cartea urmareste in primul rand viata a trei oameni care traiesc in acest oras aflat sub asediu. Mai intai, exista Sageata, o tanara lunetista extrem de calificata. Ea nu numai ca are talent in a-si atinge tinta, ci si darul intuitiei. Este constienta de ceea ce o inconjoara intr-un mod care o tine in alerta in preajma pericolului. Ea poate anticipa miscarile inamicului. Sageata este un atu pentru asediati dar pana acum a refuzat sa urmeze ordinele. Nu poate suporta sa se scufunde la nivelul “oamenilor de pe dealuri” care ucid fara discriminare. Si totusi, odata cu cresterea durerii si amortelii, ea simte sinele ei real, umanitatea ei indepartandu-se. In rolul sau dublu de lunetist/aparator al orasului, Sageata vede coruptie si mai putina umanitate oriunde arata si incepe sa creada ca lupta este pierduta. Se teme ca nu mai exista o diferenta intre “ei” si “noi”.

„Acum sunt Săgeată, pentru că îi urăsc.Cea pe care o ştiaţi voi nu ura pe nimeni.”

Se stabileste intr-una din cladirile bombardate aflate langa violoncelist, incercand sa-si dea seama unde se va instala lunetistul si cum il poate proteja pe muzician. Este un joc rece si infricosator de-a soarecele si pisica iar zilele trec.

Cel de-al doilea personaj este Kenan, sot, tata si un bun vecin al unei batrane inveninate. Kenan a scapat de recrutarea in armata, viata sa invartindu-se in jurul unei serii de calatorii lungi catre fabrica locala de bere, singura sursa de apa potabila ramasa. Cara cat de multe bidoane poate si spera sa se fereasca de lunetisti in timp ce trece prin cele mai periculoase strazi ale orasului. Si inapoi din nou. La fiecare patru zile. Traieste in groaza in cea de-a patra zi. Kenan are parte de un episod dramatic. Intr-o zi, in timp ce violoncelistul canta, un barbat este impuscat in apropierea locului in care acesta canta. Un cameraman doreste sa obtina o fotografie si se grabeste sa isi monteze echipamentul. Dar Kenan, chiar riscandu-si viata, se grabeste chiar in camp deschis pentru a-l indeparta pe barbatul mort din raza vizuala a cameramanului pentru a proteja, in micul si umilul sau mod, oamenii in a deveni doar o poveste siropoasa.

“Este obosit. Este obosit de carat atata apa si de lumea în care traieste, o lume pe care nu si-a dorit-o niciodata si la care nu a contribuit, si care, isi doreste el, ar fi mai bine sa nu existe.”

In cele din urma exista Dragan. Acest barbat de 64 de ani care lucreaza intr-o brutarie si care a reusit sa-si trimita sotia si fiul in siguranta in Italia inainte de asediu.De luni de zile nu mai stie nimic de ei si spera ca acestea sa fie in siguranta si departe de pericol. Dragan este printre putinele persoane din care oras care inca mai are un loc de munca. Batranul s-a desprins de trecutul sau, de cei pe care ii cunostea alegand in schimb sa se izoleze social cat mai mult posibil. O intalnire intamplatoare pe strada in timp ce asteapta sa treaca o intersectie luata in vizor de un lunetist ii aminteste de ceea ce a pierdut.

“Dragan Isović stie ca orasul Sarajevo pe care si-l aminteşte, orasul în care a crescut si de care era multumit, chiar mandru, nu a existat probabil niciodata. Cand se uita in jur ii e greu sa-si aminteasca ce a fost odata, daca a fost vreodata altceva decat oamenii de pe dealuri, cu armele şi bombele lor. Insa parca nici asta nu pare corect. Totusi, are la îndemana doar aceste optiuni.”

Cum sa ucizi pentru si totusi sa ramai uman? Cand devine gresit? Oare devine vreodata dreptate? Cum nu devii ceea urasti? Aceste intrebari sunt in esenta fundamentale  pentru toate cele trei naratiuni. Cum ne comportam in vremuri teribile cand moartea atarna practic la fiecare colt, unde moartea devine un eveniment obisnuit, cum ne oprim sa devenim mai putin decat cine suntem? De unde gasim curajul pentru a continua?

Autorul nu ne spune niciodata nimic despre cine sunt locuitorii orasului si cine sunt asediatorii. Nu ne spune cum a inceput razboiul, motivele razboiului sau intre cine se duce acest razboi. O poveste mult subevaluata sugereaza ca doreste ca mesajul sa se aplice NU doar acestui razboi pe care il foloseste ca si cadru.Ceea ce incearca sa ne spuna este care sunt efectele razboiului asupra oamenilor, ce au simtit si cum au incercat sa supravietuiasca. Vedran Samilovic este sursa de inspiratie pentru personajul violoncelistului, muzicianul care in viata reala obisnuia sa cante in cladiri ruinate.

Frica sta agata in aer si totusi mai exista o licarire de speranta. Oamenii se apropie unii de altii, uneori in cele mai simple moduri. Chiar si in razboi, bunatatea si generozitatea femeilor si barbatilor nu sunt complet pierdute. Forta si inimile lor sunt ceea ce ii pune in miscare si ii ajuta sa supravietuiasca. Violoncelistul din roman a adus propria sa marca de speranta poporului orasului Sarajevo. Cu toate acestea, indirect, el a schimbat vietile multor ascultatori, inclusiv vietile lui Kenan, Dragan si Sageata.

Romanului lui Galloway este in acelasi timp poetic si bantuit. Proza lui este simpla si bruta. Violoncelistul din Sarajevo este cu siguranta un roman pe care nu il voi uita curand.

“Fiindca civilizatia nu e ceva care se construieste si gata, o ai pentru totdeauna. Trebuie construita tot timpul, recreata zilnic. Piere mult mai repede decat ar fi crezut ca e cu putinta. Iar daca vrea să traiasca, trebuie să faca tot ce poate ca lumea în care vrea să traiasca sa nu dispara. Atata timp cat exista razboi, viata este o masura preventiva.”

 

10 cele mai comune expresii despre dragoste in limba araba

Untitled-1

Dupa cum stiti, astazi, 24 februarie, se sarbatoreste Dragobetele. M-am gandit sa celebrez prin a va prezenta 10 fraze  prin care sa ne exprimam dragostea in limba araba. Sunt perfecte daca vreti sa va impresionati prietenii, familia, persoana speciala din viata voastra. Arabii sunt persoane pasionale, afectuoase si extrem de iubitoare. Ei pot spune unei alte persoane ca o iubeste fara sa spuna cuvintele „Te iubesc”. O astfel de limba puternica scoate in evidenta pasiunea celor care folosesc aceste cuvinte.

1.Ya Helwa (يا حلو/حلوة)
Esti frumos/a /Esti dulce(masculin/feminin)
Pronuntat: YA HEL-WA

2. Habibi /Habibty(حبيبي/حبيبتي)
Dragostea mea
Pronuntat: HA-BI-BII (masculin) HA-BIB-TI (feminin)

3. Rouhy(يا روحي)
Esti sufletul meu
Pronuntat: YA-RU-HI

4.Ya Amar (يا قمر)
Luna mea (ceea ce inseamna cea mai frumoasa)
Pronuntat: YA QA-MAR (in araba egipteana `amar)

5. Ya Hayati (يا حياتي)
Viata mea (ceea ce inseamna dragostea mea)
Pronuntat: YA HA-YA-TII

6. Ana Bahebak/ik (أنا بحبَك/ بحبِك)
Te iubesc
Pronuntat: A-NA BA-HE-BAk (adresat unui barbat) A-NA BA-HE-BIK (adresat unei femei)

7.Inta Habibi/Inti Habibty (انت حبيبي/حبيبتي)
Esti dragostea mea
Pronuntat: IN-TA HA-BE-BEE(catre un barbat), IN-TI HABIBTY (catre o femeie)

8.Oahashtini (وحشتيني)
Imi este dor de tine
Pronuntat: OA-HASH-TI-NI

9.Bahlam Fik/Fiki ( بحلم فيك/فيكي)
Esti in visele mele/Te visez

                           Pronuntat:BAH-LAM FIK(catre un barbat) BAH-LAM FIKI (catre o femeie)

                                                                          10.Ameli (أَملي)                                                                                                                                               Speranta mea                                                                           Pronuntat:`ameli

 

Ultimul patriarh de Najat El Hachmi

IMG_20170921_082108

Ultimul patriarh este povestea a doua persoane: Mimoun, fiul unei linii lungi de patriarhi (si ultimul patriarh  dupa cum spune si titlul) si fiica sa care  incheie domnia sa.

Narata de catre fiica cea mare, povestea incepe in Maroc cu nasterea lui Mimoun. Pe masura ce creste, e clar ca este diferit, ca ceva este in neregula cu el. Fie ca are o cauza organica sau este rezultatul unor abuzuri din partea masculina a familiei, Mimoun are crize de furie, gelozii intense si pasiuni necontrolate. In timp ce radacina instabilitatii sale nu este clara, din povestire reiese ca, comportamentul lui Mimoun este acceptat de femeile din familie care il cocolosesc si de o cultura in care autoritatea patriarhala este suprema.

In cele din urma Mimoun se va casatori, dupa care isi va lasa familia in urma pentru a pleca in Spania pentru a lucra, venind acasa probabil o data pe an. Traieste brutal, are ceva succes in afaceri si cu siguranta traieste mai confortabil intr-un stat modern alaturi de amanta, decat cu familia sa, pe care a lasat-o in grija tatalui sau, toti incercand sa supravietuiasca. Asta se intampla pana intr-o zi cand familia considera ca situatia nu mai poate fi tolerata si merg in Spania pentru a i se alatura.

Nu exista nimic placut la Mimoun: este tiranic, agresiv si adesea instabil mental- dar are un anumit simt al responsabilitatii  care il face sa isi instaleze familia si sa se  reuneasca cu aceasta (si sa isi pastreze si amanta, una dintr-un lung sir). Domnia  lui asupra familiei este uneori terifianta, dar viata merge inainte pentru ei. Odata ce familia vine in Spania, povestea devine a fiicei. Fara un nume pe tot parcursul cartii, este o fata desteapta, care promite mult, dar este supusa autoritatii si abuzurilor tatalui ei. Ea cauta refugiu si confort in dictionarul catalan, iar mai tarziu, in literatura. Aceste lucruri o ajuta sa se asimileze in cultura catalana/spaniola din jurul ei si va deveni o fundatie in eventuala scapare de tatal ei printr-un act final, disperat.

Cartea este destul de dificila de lecturat, este plina de abuzuri neincetate de diferite feluri: violenta, tentativa de sinucidere, de crima, etc. etc…si totusi, si totusi povestirea este rafinata si este vocea narativa a fiicei, care spune in mod clar aceasta poveste dintr-un loc sigur si bun din viitor (si astfel ofera un sentiment de speranta) si care poate gasi umorul in cele mai groaznice circumstante, care fascineaza cititorul si il duce tot asa pana la sfarsitul cartii.

Este o imagine minunat detaliata si vie a vietii de familie, atat in Marocul rural, cat si mai tarziu, prinsa intre doua culturi in Spania. Am constatat ca, odata cu inchiderea cartii, groaza a disparut si se evidentiaza doar triumful fiicei, esenta acelui act disperat care intr-adevar a ramas cu mine.

T.E.Lawrence-Emirul de poveste

edbf9f45028e8d59a1f19363bd9b8159

 

S-au scris probabil mai multe carti despre T.E.Lawrence decat orice alta figura din Primul Razboi Mondial. A fost idolatrizat ca erou si denuntat ca impostor, laudat pentru promovarea drepturilor lumii a treia si damnat ca fiind imperialist. A fost etichetat ca cel mai mare prefacut si de asemenea cel mai umil dintre oameni, un lider militar, o adevarata sursa de inspiratie pentru barbati dar si un simplu ofiter de legatura, creditul apartinand exclusiv colegilor lui soldati.

Thomas Edward Lawrence sau T.E. cum ii placea sa fie numit citea carti si ziare de la varsta de 4 ani. A plecat pentru prima oara in Orientul Mijlociu ca student la arheologie in 1909, traversand 1000 de mile de-a lungul Siriei, Palestinei si unele parti din teritoriul Turciei. Desi pe parcursul acestei calatorii a fost jefuit, batut si impuscat, a dezvoltat o afinitate pentru Orientul Mijlociu si locuitorii acestei zone, afinitate care a durat o viata.

In 1914, guvernul britanic l-a trimis pe Lawrence intr-o expeditie arhelogica de-a lungul Peninsulei Sinai, in realitate o ancheta militara secreta pentru a verifica terenurile controlate de turcii otomani. Intrarea lui Lawrence in armata a coincis cu izbucnirea Primului Razboi Mondial, acesta luandu-si o slujba de birou ca ofiter de informatii in Cairo. Lawrence era un barbat de statura mica, era mereu constient de inaltimea sa de doar 1,65 m fiind chiar respins cand a dorit sa se inroleze. Il irita faptul ca avea o slujba sigura, in timp ce milioane de oameni mureau pe front, aceasta vina acutizandu-se cand cei doi frati ai sai au fost ucisi in 1915. Perseverent, Lawrence a reincercat sa se inroleze pana a fost admis, fiind chiar remarcat si de catre serviciile secrete britanice.

Imperiul Otoman se afla in declin in acea perioada, desi considerata inca o mare putere. Regatul hasemit al arabilor se chinuia de mult timp sa iasa de sub ocupatia otomana . Vazand sansa de a se desprinde si de a unifica statele arabe si avand incredere in onoarea oficialilor britanici care si-au oferit sprijinul, Sharif Hussein bin Ali, Emirul Meccai si regele arabilor, a lansat revolta araba impotriva Imperiului Otoman intre 1916-1918. In ciuda faptului ca nu avea pregatire militara, Lawrence a ajuns pe teren atunci cand au izbucnit ostilitatile. Imbracandu-se in portul traditional al arabilor, thob, Lawrence s-a alaturat fortelor conduse de catre fiul lui Ali, Faisal. T.E. era convins ca Faisal era persoana perfecta care sa conduca cauza araba. De asemenea, el a vazut ca beduinul ar fi mai bine sa lupte intr-un razboi de gherila decat unul conventional. Lawrence a reusit sa combine puterea mai multor triburi arabe pentru a-i impinge pe turci spre nord intr-o serie de campanii in coordonare cu fortele britanice. In cei doi ani care au urmat, Lawrence a contribuit la mentinerea in viata a miscarii arabe si indrumarea ei pentru a ajuta efortul de razboi confederat.

Dupa calculul propriu, Lawrence a distrus “stiintific” 79 de poduri, o metoda perfectionata personal prin care podurile erau stricate dar inca stateau in picioare, cerand muncitorilor turci sa dezmembreze epava inainte ca reparatiile sa inceapa. Unul dintre secretele succesului lui Lawrence si a lui Faisal a fost capacitatea lor de a supravietui in desert si de a ramane nedetectati de turci: beduinul avand secole de experienta in a trai pe acest pamant, iar experienta lor era nepretuita.  Lawrence a fost capturat in 1916 de catre Guvernatorul Daraai, Hajim Bey, supus torturii si batailor. A reusit sa scape, desi daramat de experienta s-a alaturat razboiului de gherila din desert impotriva turcului. Lawrence al Arabiei a intrat in orasul infrant, Damasc, la 1 octombrie 1918. Ca multi altii, Lawrence a vazut orasul Damasc ca viitoarea capitala a unui stat arab unificat. A incercat sa ii convinga pe superiorii sai ca independenta araba era in interesul lor, dar s-a gasit subminat de catre acordul Sykes-Picot, negociat in secret intre francezi si englezi cu sprijinul guvernului rus, mai devreme, in mai 1916. Lawrence era furios, credea ca ceea ce a fost castigat de arabi, ar trebui sa ramana in maini arabe.

In cele din urma, regatul pan-arab islamic nu a fost niciodata menit sa existe. Orientul Mijlociu a fost delimitat in zone de influenta franceza si engleza, iar Lawrence  nu s-a impacat niciodata cu ideea tradarii. In 1920 Churchill l-a chemat pe Lawrence sa se intoarca in serviciul guvernamental, pentru a lucra ca si consilier in biroul colonial. In acest rol, el a contribuit la construirea unui cadru pro-arab in Orientul Mijlociu. In urma Conferintei de la Cairo din 1921, Faisal a fost instalat conducator al Irakului, iar fratele sau Abdullah a fost numit primul rege al Trans-Iordaniei.

Lawrence era in mare parte necunoscut in Anglia, in timpul primului razboi mondial.Dar, in 1919, un jurnalist de can-can, Lowell Thomas, a creat un spectacol la Londra in care erau aratate ispraviile arabe. Lawrence al Arabiei a devenit peste noapte o stea, dar nu era fericit cu noua faima si a incercat sa scape de acest fel de celebritate. Lawrence a fost ucis intr-un accident rutier in Dorset in mai 1935. Marind viteza motocicletei, ceea ce era un obicei pentru el, a virat pentru a evita lovirea a doi copii, si a fost aruncat peste ghidon. Asa cum probabil s-ar fi intamplat si in zilele noastre, au existat numeroase teorii ale conspiratiei si zvonuri despre o posibila sinucidere.

Reputatia sa literara se bazeaza pe scrieri aproape in intregime autobiografice. Exista peste 6000 de scrisori scrise intre 1906 si moartea sa in 1935 si 2 carti. Prima, “Cei sapte stalpi ai intelepciunii” este o relatare a experientei sale in Revolta Araba. Cea dea doua “The mint” se concentreaza pe experientele sale ca recrut in Fortele Aeriene Regale, dupa evenimentele arabe. In ambele carti si in scrisorile sale, Lawrence este un acut observator a oamenilor, evenimentelor si a locurilor. Printre cele mai memorabile pasaje din “Cei sapte stalpi ai intelepciunii” se numera descrierile vii ale peisajelor desertice si ale beduinilor neantrenati a caror viata a impartasit-o.

Legenda sa a fost transpusă în numeroase pelicule. Cea mai importantă dintre ele este ecranizarea din anul 1963, sub regia lui David Lean şi avândul în rolul principal pe actorul Peter O’Toole.

Istoricii arabi, chiar si cei cu vederi moderate si occidentale, tind sa il vada pe Lawrence intr-o oarecare masura negativa, desi in niciun caz atat de negativa ca a unor detractori europeni sau americani. Opinia este ca rolul lui Lawrence a fost de a sta in spatele unui birou, si unul dintre cei multi care au avut de-a face cu armatele arabe pe parcursul revoltei. Lawrence, pentru arabi, a fost un personaj mult mai minor decat a fost portretizat de catre istoria occidentala. Ceea ce ii irita pe multi istorici arabi este ca povestea revoltei arabe, asa cum a fost relatat de Lawrence si scriitorii occidentali, raspunde in mare viziunii stereotipe a civilizatiei arabe. Arabii sunt aratati ca beduini care calatoresc pe camile, care dupa efectuarea raidurilor prin desert, se opresc in oazele racoroase si dormiteaza in corturi sau sub palmieri. Sunt motivati doar de catre sunetul monedelor de aur aratate de Lawrence in fata lor si sunt interesati mai mult de luptele dintre triburi decat lupta lor impotriva turcilor.

De fapt, nu conteaza daca Lawrence a fost lider al revoltei arabe sau un simplu ofiter de legatura britanic. Ideea este ca fara matineul extrem de romantat si inexact al lui Lowell (chiar si T.E. a confirmat asta), lumea nu afla niciodata de T.E.Lawrence sau de Lawrence al Arabiei.