10 lucruri despre Arabia Saudită

f34ab277-fed0-42ce-ac5d-4cc9581117cf

 

Retrasă dar în același timp un jucător influent pe scena lumii, Arabia Saudită poate părea ca o sumă a contradicțiilor sale. Vizele turistice fiind aproape inexistente, fac  călătoriile în această țară să fie limitate la pelerinajele în orașele sfinte Mecca și Medina sau pentru cei care vin aici să lucreze. Rezultatul este o țară trasă în două direcții în același timp, în viitor și în trecut, care se ciocnesc într-un prezent uneori deconcertant.

 

1.Femeile nu au voie să conducă

SaudiWomenDrivers

Tehnic vorbind nu este împotriva legii ca femeile să conducă o mașină, dar este interzis în practică pentru că femeile nu pot obține un carnet de conducere. Unele excepții au fost făcute în mediul rural unde condusul unei mașini de către o femeie era esențial pentru familia acesteia. În 2015 un istoric saudit Saleh Al Saadoon a cauzat controverse , când a încercat să justifice interdicția pe motiv „că femeile pot fi violate” dacă mașina s-ar defecta.

2.Îmbrăcămintea saudită

Bărbații și băieții saudiți indiferent de statutul social pe care îl au poartă haina tradițională numită thob. Este o haină lungă până la lungimea gleznei, țesută din bumbac sau lână, de regulă cu mâneci lungi. În timpul verii acestea sunt de regulă albe , iar în anotimpul rece nu este neobișnuit ca acestea să aibă culori închise. La evenimente speciale deasupra thob-ului uneori se poartă bisht sau mishlah care pot fi albe, maro sau negre și au bordură aurie. Ghutrah este tradiționalul  keffiyeh, este tot ansamblul purtat pe cap și este format din: tagia (un material alb care ajută ca gutra să nu alunece de pe cap), gutra (este realizat din bumbac foarte fin în formă pătrată, pliat și înfășurat în jurul capului în diferite stiluri de regulă triunghiular; poate să fie complet albă sau albă cu pătrățele roșii), igal (este un cordon dublu, negru care ține gutra în poziție stabilă). A nu porta igal este un semn de evlavie.

În Arabia Saudită toate femeile trebuie să poarte abaya, o rochie lungă, neagră care acoperă tot exceptând fața și mâinile. Femeile saudite de regulă poartă și un văl pe față numit niqab, și o eșarfă pe cap, numită hijab (vălul islamic). Femeile de altă naționalitate au obligația de a purta abaya dar nu și niqab. În ultimii ani în marile orașe, în care se simte aerul schimbării, femeile au început să poarte abaya cu diferite modele colorate.

3.Magazinele sunt închise pe durata rugăciunii

lil-caesars-saudi-arabia-300x224

Musulmanii își oferă rugăciunile de cinci ori pe zi, iar durata fiecăreia este în jur de 15 minute. Arabia Saudită este singura țară musulmană unde magazinele, restaurantele, stațiile de benzină, și alte locații comerciale rămân închise în timpul rugăciunii. Toți locuitorii trebuie să respecte această regulă, de aceea, fiecare își adaptează programul în concordanță cu timpul pentru rugăciune. Închiderea începe cu 10 minute înainte de Azan (chemarea la rugăciune) și durează până la terminarea rugăciunii în moschee.

4.Cea mai mare piață de cămile din lume

interesting-facts-about-saudi-arabia

Deși mașina a devenit mijlocul de transport preferat de către saudiți în detrimentul cămilei, aceasta încă are un loc special în cultura beduină. La periferia orașului Buraydah din Al Qassim, se află cea mai mare piață de cămile din lume. În fiecare zi la șase dimineața piața, revine la viață prin vânzătorii și cumpărătorii ei, aceștea făcând schimb de riali (moneda saudită) pe cămile, oi, capre precum și pe mărfuri cum sunt șeile, căpăstru, pături. Piața este un adevărat haos cu mii de cămile rătăcind în țarcuri, cu oameni care își încarcă marfa în camioane, sau alții își strigă marfa, și gălăgia făcute de animale, nisip, căldură și miros.

5.Jeddah Tower

84babb5d22aaf0114740c4cb875c65fc

Burj Khalifa își va pierde titlul de cea mai înaltă clădire din lume în fața sauditului Jeddah Tower.Încă în construcție, clădirea se presupune a fi gata în 2020. La finalizare, Turnul din  Jeddah se va înălța la cel puțin 1000 de metri, înălțimea finală nefiind confirmată. Clădirea va adăposti birouri, magazine și un hotel de lux. Ultimele etaje sunt rezervate exploatării de energie alternativă. Construcția va costa 30 de miliarde de dolari, și va fi nevoie de 12 minute ca o persoană să urce cu liftul de la parter la ultimul nivel.

6.Familia regală numără mii de membrii

maxresdefault

Casa Saud este familia regală care guvernează Arabia Saudită. Este compusă din descendenții Lui Mohammad Bin Saud, fondatorul emiratului Diriyah, cunoscut ca primul stat saudit, și frații săi deși facțiunea de conducere a familiei este în principal condusă de descendenții lui Ibn Saud, fondatorul Arabiei Saudite moderne.Se estimează că familia are 15 mii de membri, dar majoritatea puterii și bogăției este deținută de un grup care numără în jur de 2 mii de membri.

7.Zăpadă în deșert

saudi-desert_2448473k

Arabia Saudită, țara soarelui arzător și a deșertului, experimentează și ierni dar în ultimii ani și zăpadă. Greu de crezut, dar totuși se întâmplă să ningă în regat. În centrul orașului Shakra și în nord-vestul orașului Tabuk straturi subțiri de zăpadă au acoperit pământul. În Tabarjal, un oraș situat în regiunea nordică al regiunii Al Jawf temperatura a ajuns în noiembrie 2016 la -3 grade, iar în Al Quryat, o provincie nordică a ajuns chiar la -1 grad celsius.

8.Vânătoarea cu șoimi-sport tradițional

672040440

Vânătoarea cu șoimi rămâne populară printre saudiții care încearcă să reînvie tradiții vechi din istoria beduină. Coasta de nord a regatului este cunoscută pentru numărul mare de entuziaști pentru acest sport, precum și pentru festivalurile organizate pentru a încuraja oamenii să exploreze acest domeniu. Iubitorii acestui sport merg în week-end-uri în deșert pentru a asista la acest sport, vânătoarea putând să dureze și zile. Pentru a antrena un șoim este nevoie de timp și  multă răbdare.

9.Schiatul pe trotuar

Automobiliștii din Arabia Saudită au inventat o nouă cascadorie captivantă dar periculoasă. Sportul a fost denumit Sidewalk Skiing (Schiatul pe trotuar) . Cascadoria presupune ca mașina să fie echilibrată numai pe două roți. Pentru ca experiența să fie și mai extremă, pasagerii conduc din afara mașinii, abia agățându-se de fereastre sau de șasiu iar alții în căutare de senzații tari, stau întinși pe drum pentru ca mașina să treacă peste ei, bineînțeles cu partea mașinii aflată în sus. Ca parte a cascadoriei, unii încearcă chiar să schimbe o roată a mașinii în plin mers.

10.Căsătoria cu un cetățean străin

large

Cetățenii saudiți au nevoie de permisiune specială pentru a se căsători cu cetățeni de altă naționalitate și trebuie să respecte o listă emisă de Guvern care cuprinde 17 puncte. Sub noile reguli stabilite în 2016 un bărbat saudit trebuie să aibă vârsta între 40 și 65 de ani, să aibă un venit lunar de cel puțin 5000 de riali și să aibă o locuință adecvată. Femeia saudită care vrea să se căsătorească cu o persoană străină trebuie să aibă cel puțin 25 de ani. Aplicantul trebuie să semneze un document prin care afirmă că aprobarea căsătoriei nu înseamnă și acordarea cetățeniei soției/soțului străin.

 

În fiecare an pe  23 septembrie Arabia Saudită celebrează ziua națională pentru a comemora unificarea regatului în 1932. De ziua națională în toată țara au loc festivități, sunt arborate steaguri, fotografii și afișe cu actualul rege și cu prințul moștenitor pot fi văzute peste tot, spectacole de artificii, programe și activități speciale pentru copii, evenimente sportive, dansuri etnice. Cu ocazia asta m-am gandit că ar fi un bun prilej să vă prezint 10 lucruri necunoscute sau mai puțin cunoscute despre această țară, un mod personal de a-i ura țării care m-a adoptat „La mulți ani”.

Un comentariu

  1. Diana, am ramas fara cuvinte. Ca de obicei, ai dreptate cu afirmatia facuta potrivit careia este o tara trasa in doua directii care se ciocnesc in mod deconcentrant.
    Multumim mult pentru articol. Este extrem de interesant ceea ce ai scris.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s