Violoncelistul din Sarajevo de Steven Galloway

28166591_2022061788041335_8235373251760849660_n

 

“Dacă oraşul moare, nu va fi din cauza celor de pe dealuri, ci din cauza celor din vale. Se va întâmpla când vor uita că sunt oameni, când se vor crede câini fiindcă sunt trataţi ca nişte câini. Când se vor mulţumi să trăiască în moarte, să se poarte ca şi cum ar fi ceea  cei de pe dealuri să fie, atunci va muri de fapt Sarajevo, om după om.”

Un roman frugal si obsedant, intelept si frumos despre rezistenta spiritului uman si despre modalitatile subtile pe care oamenii le reclama umanitatii intr-un oras devastat de razboi.

Un personaj din acest roman se intreaba care este realitatea orasului Sarajevo? Este acesta orasul  frumos cunoscut pentru istoria si renumele sau, sau “adevaratul” Sarajevo este acest iad al celor patru ani de razboi, a celor 10 mii de morti si 50 de mii de raniti? Romanul in sine pare sa raspunda la aceasta intrebare, deoarece urmarim schimbarile foarte lente a catorva personaje principale; aceia care accepta ideea ca aceasta groaza a razboiului  fiind noua realitate, dar care totusi, in cele din urma renunta la aceasta cale si se intorc ca cetateni ai vechiului Sarajevo.

Intr-un oras aflat sub asediu, patru persoane ale caror vieti au fost ravasite le sunt amintite ceea ce inseamna a fi uman. De la fereastra lui, un muzician vede 22 de oameni, prieteni si vecini asteptand la rand la paine. Apoi, intr-o clipa sunt ucisi intr-un atac. Intr-un act de sfidare,omul isi ia violoncelul si hotaraste sa cante exact in locul masacrului timp de 22 de zile, onorandu-le memoria.

In timp ce violoncelul canta, cartea urmareste in primul rand viata a trei oameni care traiesc in acest oras aflat sub asediu. Mai intai, exista Sageata, o tanara lunetista extrem de calificata. Ea nu numai ca are talent in a-si atinge tinta, ci si darul intuitiei. Este constienta de ceea ce o inconjoara intr-un mod care o tine in alerta in preajma pericolului. Ea poate anticipa miscarile inamicului. Sageata este un atu pentru asediati dar pana acum a refuzat sa urmeze ordinele. Nu poate suporta sa se scufunde la nivelul “oamenilor de pe dealuri” care ucid fara discriminare. Si totusi, odata cu cresterea durerii si amortelii, ea simte sinele ei real, umanitatea ei indepartandu-se. In rolul sau dublu de lunetist/aparator al orasului, Sageata vede coruptie si mai putina umanitate oriunde arata si incepe sa creada ca lupta este pierduta. Se teme ca nu mai exista o diferenta intre “ei” si “noi”.

„Acum sunt Săgeată, pentru că îi urăsc.Cea pe care o ştiaţi voi nu ura pe nimeni.”

Se stabileste intr-una din cladirile bombardate aflate langa violoncelist, incercand sa-si dea seama unde se va instala lunetistul si cum il poate proteja pe muzician. Este un joc rece si infricosator de-a soarecele si pisica iar zilele trec.

Cel de-al doilea personaj este Kenan, sot, tata si un bun vecin al unei batrane inveninate. Kenan a scapat de recrutarea in armata, viata sa invartindu-se in jurul unei serii de calatorii lungi catre fabrica locala de bere, singura sursa de apa potabila ramasa. Cara cat de multe bidoane poate si spera sa se fereasca de lunetisti in timp ce trece prin cele mai periculoase strazi ale orasului. Si inapoi din nou. La fiecare patru zile. Traieste in groaza in cea de-a patra zi. Kenan are parte de un episod dramatic. Intr-o zi, in timp ce violoncelistul canta, un barbat este impuscat in apropierea locului in care acesta canta. Un cameraman doreste sa obtina o fotografie si se grabeste sa isi monteze echipamentul. Dar Kenan, chiar riscandu-si viata, se grabeste chiar in camp deschis pentru a-l indeparta pe barbatul mort din raza vizuala a cameramanului pentru a proteja, in micul si umilul sau mod, oamenii in a deveni doar o poveste siropoasa.

“Este obosit. Este obosit de carat atata apa si de lumea în care traieste, o lume pe care nu si-a dorit-o niciodata si la care nu a contribuit, si care, isi doreste el, ar fi mai bine sa nu existe.”

In cele din urma exista Dragan. Acest barbat de 64 de ani care lucreaza intr-o brutarie si care a reusit sa-si trimita sotia si fiul in siguranta in Italia inainte de asediu.De luni de zile nu mai stie nimic de ei si spera ca acestea sa fie in siguranta si departe de pericol. Dragan este printre putinele persoane din care oras care inca mai are un loc de munca. Batranul s-a desprins de trecutul sau, de cei pe care ii cunostea alegand in schimb sa se izoleze social cat mai mult posibil. O intalnire intamplatoare pe strada in timp ce asteapta sa treaca o intersectie luata in vizor de un lunetist ii aminteste de ceea ce a pierdut.

“Dragan Isović stie ca orasul Sarajevo pe care si-l aminteşte, orasul în care a crescut si de care era multumit, chiar mandru, nu a existat probabil niciodata. Cand se uita in jur ii e greu sa-si aminteasca ce a fost odata, daca a fost vreodata altceva decat oamenii de pe dealuri, cu armele şi bombele lor. Insa parca nici asta nu pare corect. Totusi, are la îndemana doar aceste optiuni.”

Cum sa ucizi pentru si totusi sa ramai uman? Cand devine gresit? Oare devine vreodata dreptate? Cum nu devii ceea urasti? Aceste intrebari sunt in esenta fundamentale  pentru toate cele trei naratiuni. Cum ne comportam in vremuri teribile cand moartea atarna practic la fiecare colt, unde moartea devine un eveniment obisnuit, cum ne oprim sa devenim mai putin decat cine suntem? De unde gasim curajul pentru a continua?

Autorul nu ne spune niciodata nimic despre cine sunt locuitorii orasului si cine sunt asediatorii. Nu ne spune cum a inceput razboiul, motivele razboiului sau intre cine se duce acest razboi. O poveste mult subevaluata sugereaza ca doreste ca mesajul sa se aplice NU doar acestui razboi pe care il foloseste ca si cadru.Ceea ce incearca sa ne spuna este care sunt efectele razboiului asupra oamenilor, ce au simtit si cum au incercat sa supravietuiasca. Vedran Samilovic este sursa de inspiratie pentru personajul violoncelistului, muzicianul care in viata reala obisnuia sa cante in cladiri ruinate.

Frica sta agata in aer si totusi mai exista o licarire de speranta. Oamenii se apropie unii de altii, uneori in cele mai simple moduri. Chiar si in razboi, bunatatea si generozitatea femeilor si barbatilor nu sunt complet pierdute. Forta si inimile lor sunt ceea ce ii pune in miscare si ii ajuta sa supravietuiasca. Violoncelistul din roman a adus propria sa marca de speranta poporului orasului Sarajevo. Cu toate acestea, indirect, el a schimbat vietile multor ascultatori, inclusiv vietile lui Kenan, Dragan si Sageata.

Romanului lui Galloway este in acelasi timp poetic si bantuit. Proza lui este simpla si bruta. Violoncelistul din Sarajevo este cu siguranta un roman pe care nu il voi uita curand.

“Fiindca civilizatia nu e ceva care se construieste si gata, o ai pentru totdeauna. Trebuie construita tot timpul, recreata zilnic. Piere mult mai repede decat ar fi crezut ca e cu putinta. Iar daca vrea să traiasca, trebuie să faca tot ce poate ca lumea în care vrea să traiasca sa nu dispara. Atata timp cat exista razboi, viata este o masura preventiva.”

 

10 cele mai comune expresii despre dragoste in limba araba

Untitled-1

Dupa cum stiti, astazi, 24 februarie, se sarbatoreste Dragobetele. M-am gandit sa celebrez prin a va prezenta 10 fraze  prin care sa ne exprimam dragostea in limba araba. Sunt perfecte daca vreti sa va impresionati prietenii, familia, persoana speciala din viata voastra. Arabii sunt persoane pasionale, afectuoase si extrem de iubitoare. Ei pot spune unei alte persoane ca o iubeste fara sa spuna cuvintele „Te iubesc”. O astfel de limba puternica scoate in evidenta pasiunea celor care folosesc aceste cuvinte.

1.Ya Helwa (يا حلو/حلوة)
Esti frumos/a /Esti dulce(masculin/feminin)
Pronuntat: YA HEL-WA

2. Habibi /Habibty(حبيبي/حبيبتي)
Dragostea mea
Pronuntat: HA-BI-BII (masculin) HA-BIB-TI (feminin)

3. Rouhy(يا روحي)
Esti sufletul meu
Pronuntat: YA-RU-HI

4.Ya Amar (يا قمر)
Luna mea (ceea ce inseamna cea mai frumoasa)
Pronuntat: YA QA-MAR (in araba egipteana `amar)

5. Ya Hayati (يا حياتي)
Viata mea (ceea ce inseamna dragostea mea)
Pronuntat: YA HA-YA-TII

6. Ana Bahebak/ik (أنا بحبَك/ بحبِك)
Te iubesc
Pronuntat: A-NA BA-HE-BAk (adresat unui barbat) A-NA BA-HE-BIK (adresat unei femei)

7.Inta Habibi/Inti Habibty (انت حبيبي/حبيبتي)
Esti dragostea mea
Pronuntat: IN-TA HA-BE-BEE(catre un barbat), IN-TI HABIBTY (catre o femeie)

8.Oahashtini (وحشتيني)
Imi este dor de tine
Pronuntat: OA-HASH-TI-NI

9.Bahlam Fik/Fiki ( بحلم فيك/فيكي)
Esti in visele mele/Te visez

                           Pronuntat:BAH-LAM FIK(catre un barbat) BAH-LAM FIKI (catre o femeie)

                                                                          10.Ameli (أَملي)                                                                                                                                               Speranta mea                                                                           Pronuntat:`ameli

 

Ultimul patriarh de Najat El Hachmi

IMG_20170921_082108

Ultimul patriarh este povestea a doua persoane: Mimoun, fiul unei linii lungi de patriarhi (si ultimul patriarh  dupa cum spune si titlul) si fiica sa care  incheie domnia sa.

Narata de catre fiica cea mare, povestea incepe in Maroc cu nasterea lui Mimoun. Pe masura ce creste, e clar ca este diferit, ca ceva este in neregula cu el. Fie ca are o cauza organica sau este rezultatul unor abuzuri din partea masculina a familiei, Mimoun are crize de furie, gelozii intense si pasiuni necontrolate. In timp ce radacina instabilitatii sale nu este clara, din povestire reiese ca, comportamentul lui Mimoun este acceptat de femeile din familie care il cocolosesc si de o cultura in care autoritatea patriarhala este suprema.

In cele din urma Mimoun se va casatori, dupa care isi va lasa familia in urma pentru a pleca in Spania pentru a lucra, venind acasa probabil o data pe an. Traieste brutal, are ceva succes in afaceri si cu siguranta traieste mai confortabil intr-un stat modern alaturi de amanta, decat cu familia sa, pe care a lasat-o in grija tatalui sau, toti incercand sa supravietuiasca. Asta se intampla pana intr-o zi cand familia considera ca situatia nu mai poate fi tolerata si merg in Spania pentru a i se alatura.

Nu exista nimic placut la Mimoun: este tiranic, agresiv si adesea instabil mental- dar are un anumit simt al responsabilitatii  care il face sa isi instaleze familia si sa se  reuneasca cu aceasta (si sa isi pastreze si amanta, una dintr-un lung sir). Domnia  lui asupra familiei este uneori terifianta, dar viata merge inainte pentru ei. Odata ce familia vine in Spania, povestea devine a fiicei. Fara un nume pe tot parcursul cartii, este o fata desteapta, care promite mult, dar este supusa autoritatii si abuzurilor tatalui ei. Ea cauta refugiu si confort in dictionarul catalan, iar mai tarziu, in literatura. Aceste lucruri o ajuta sa se asimileze in cultura catalana/spaniola din jurul ei si va deveni o fundatie in eventuala scapare de tatal ei printr-un act final, disperat.

Cartea este destul de dificila de lecturat, este plina de abuzuri neincetate de diferite feluri: violenta, tentativa de sinucidere, de crima, etc. etc…si totusi, si totusi povestirea este rafinata si este vocea narativa a fiicei, care spune in mod clar aceasta poveste dintr-un loc sigur si bun din viitor (si astfel ofera un sentiment de speranta) si care poate gasi umorul in cele mai groaznice circumstante, care fascineaza cititorul si il duce tot asa pana la sfarsitul cartii.

Este o imagine minunat detaliata si vie a vietii de familie, atat in Marocul rural, cat si mai tarziu, prinsa intre doua culturi in Spania. Am constatat ca, odata cu inchiderea cartii, groaza a disparut si se evidentiaza doar triumful fiicei, esenta acelui act disperat care intr-adevar a ramas cu mine.

T.E.Lawrence-Emirul de poveste

edbf9f45028e8d59a1f19363bd9b8159

 

S-au scris probabil mai multe carti despre T.E.Lawrence decat orice alta figura din Primul Razboi Mondial. A fost idolatrizat ca erou si denuntat ca impostor, laudat pentru promovarea drepturilor lumii a treia si damnat ca fiind imperialist. A fost etichetat ca cel mai mare prefacut si de asemenea cel mai umil dintre oameni, un lider militar, o adevarata sursa de inspiratie pentru barbati dar si un simplu ofiter de legatura, creditul apartinand exclusiv colegilor lui soldati.

Thomas Edward Lawrence sau T.E. cum ii placea sa fie numit citea carti si ziare de la varsta de 4 ani. A plecat pentru prima oara in Orientul Mijlociu ca student la arheologie in 1909, traversand 1000 de mile de-a lungul Siriei, Palestinei si unele parti din teritoriul Turciei. Desi pe parcursul acestei calatorii a fost jefuit, batut si impuscat, a dezvoltat o afinitate pentru Orientul Mijlociu si locuitorii acestei zone, afinitate care a durat o viata.

In 1914, guvernul britanic l-a trimis pe Lawrence intr-o expeditie arhelogica de-a lungul Peninsulei Sinai, in realitate o ancheta militara secreta pentru a verifica terenurile controlate de turcii otomani. Intrarea lui Lawrence in armata a coincis cu izbucnirea Primului Razboi Mondial, acesta luandu-si o slujba de birou ca ofiter de informatii in Cairo. Lawrence era un barbat de statura mica, era mereu constient de inaltimea sa de doar 1,65 m fiind chiar respins cand a dorit sa se inroleze. Il irita faptul ca avea o slujba sigura, in timp ce milioane de oameni mureau pe front, aceasta vina acutizandu-se cand cei doi frati ai sai au fost ucisi in 1915. Perseverent, Lawrence a reincercat sa se inroleze pana a fost admis, fiind chiar remarcat si de catre serviciile secrete britanice.

Imperiul Otoman se afla in declin in acea perioada, desi considerata inca o mare putere. Regatul hasemit al arabilor se chinuia de mult timp sa iasa de sub ocupatia otomana . Vazand sansa de a se desprinde si de a unifica statele arabe si avand incredere in onoarea oficialilor britanici care si-au oferit sprijinul, Sharif Hussein bin Ali, Emirul Meccai si regele arabilor, a lansat revolta araba impotriva Imperiului Otoman intre 1916-1918. In ciuda faptului ca nu avea pregatire militara, Lawrence a ajuns pe teren atunci cand au izbucnit ostilitatile. Imbracandu-se in portul traditional al arabilor, thob, Lawrence s-a alaturat fortelor conduse de catre fiul lui Ali, Faisal. T.E. era convins ca Faisal era persoana perfecta care sa conduca cauza araba. De asemenea, el a vazut ca beduinul ar fi mai bine sa lupte intr-un razboi de gherila decat unul conventional. Lawrence a reusit sa combine puterea mai multor triburi arabe pentru a-i impinge pe turci spre nord intr-o serie de campanii in coordonare cu fortele britanice. In cei doi ani care au urmat, Lawrence a contribuit la mentinerea in viata a miscarii arabe si indrumarea ei pentru a ajuta efortul de razboi confederat.

Dupa calculul propriu, Lawrence a distrus “stiintific” 79 de poduri, o metoda perfectionata personal prin care podurile erau stricate dar inca stateau in picioare, cerand muncitorilor turci sa dezmembreze epava inainte ca reparatiile sa inceapa. Unul dintre secretele succesului lui Lawrence si a lui Faisal a fost capacitatea lor de a supravietui in desert si de a ramane nedetectati de turci: beduinul avand secole de experienta in a trai pe acest pamant, iar experienta lor era nepretuita.  Lawrence a fost capturat in 1916 de catre Guvernatorul Daraai, Hajim Bey, supus torturii si batailor. A reusit sa scape, desi daramat de experienta s-a alaturat razboiului de gherila din desert impotriva turcului. Lawrence al Arabiei a intrat in orasul infrant, Damasc, la 1 octombrie 1918. Ca multi altii, Lawrence a vazut orasul Damasc ca viitoarea capitala a unui stat arab unificat. A incercat sa ii convinga pe superiorii sai ca independenta araba era in interesul lor, dar s-a gasit subminat de catre acordul Sykes-Picot, negociat in secret intre francezi si englezi cu sprijinul guvernului rus, mai devreme, in mai 1916. Lawrence era furios, credea ca ceea ce a fost castigat de arabi, ar trebui sa ramana in maini arabe.

In cele din urma, regatul pan-arab islamic nu a fost niciodata menit sa existe. Orientul Mijlociu a fost delimitat in zone de influenta franceza si engleza, iar Lawrence  nu s-a impacat niciodata cu ideea tradarii. In 1920 Churchill l-a chemat pe Lawrence sa se intoarca in serviciul guvernamental, pentru a lucra ca si consilier in biroul colonial. In acest rol, el a contribuit la construirea unui cadru pro-arab in Orientul Mijlociu. In urma Conferintei de la Cairo din 1921, Faisal a fost instalat conducator al Irakului, iar fratele sau Abdullah a fost numit primul rege al Trans-Iordaniei.

Lawrence era in mare parte necunoscut in Anglia, in timpul primului razboi mondial.Dar, in 1919, un jurnalist de can-can, Lowell Thomas, a creat un spectacol la Londra in care erau aratate ispraviile arabe. Lawrence al Arabiei a devenit peste noapte o stea, dar nu era fericit cu noua faima si a incercat sa scape de acest fel de celebritate. Lawrence a fost ucis intr-un accident rutier in Dorset in mai 1935. Marind viteza motocicletei, ceea ce era un obicei pentru el, a virat pentru a evita lovirea a doi copii, si a fost aruncat peste ghidon. Asa cum probabil s-ar fi intamplat si in zilele noastre, au existat numeroase teorii ale conspiratiei si zvonuri despre o posibila sinucidere.

Reputatia sa literara se bazeaza pe scrieri aproape in intregime autobiografice. Exista peste 6000 de scrisori scrise intre 1906 si moartea sa in 1935 si 2 carti. Prima, “Cei sapte stalpi ai intelepciunii” este o relatare a experientei sale in Revolta Araba. Cea dea doua “The mint” se concentreaza pe experientele sale ca recrut in Fortele Aeriene Regale, dupa evenimentele arabe. In ambele carti si in scrisorile sale, Lawrence este un acut observator a oamenilor, evenimentelor si a locurilor. Printre cele mai memorabile pasaje din “Cei sapte stalpi ai intelepciunii” se numera descrierile vii ale peisajelor desertice si ale beduinilor neantrenati a caror viata a impartasit-o.

Legenda sa a fost transpusă în numeroase pelicule. Cea mai importantă dintre ele este ecranizarea din anul 1963, sub regia lui David Lean şi avândul în rolul principal pe actorul Peter O’Toole.

Istoricii arabi, chiar si cei cu vederi moderate si occidentale, tind sa il vada pe Lawrence intr-o oarecare masura negativa, desi in niciun caz atat de negativa ca a unor detractori europeni sau americani. Opinia este ca rolul lui Lawrence a fost de a sta in spatele unui birou, si unul dintre cei multi care au avut de-a face cu armatele arabe pe parcursul revoltei. Lawrence, pentru arabi, a fost un personaj mult mai minor decat a fost portretizat de catre istoria occidentala. Ceea ce ii irita pe multi istorici arabi este ca povestea revoltei arabe, asa cum a fost relatat de Lawrence si scriitorii occidentali, raspunde in mare viziunii stereotipe a civilizatiei arabe. Arabii sunt aratati ca beduini care calatoresc pe camile, care dupa efectuarea raidurilor prin desert, se opresc in oazele racoroase si dormiteaza in corturi sau sub palmieri. Sunt motivati doar de catre sunetul monedelor de aur aratate de Lawrence in fata lor si sunt interesati mai mult de luptele dintre triburi decat lupta lor impotriva turcilor.

De fapt, nu conteaza daca Lawrence a fost lider al revoltei arabe sau un simplu ofiter de legatura britanic. Ideea este ca fara matineul extrem de romantat si inexact al lui Lowell (chiar si T.E. a confirmat asta), lumea nu afla niciodata de T.E.Lawrence sau de Lawrence al Arabiei.

 

Sirenele Bagdadului de Yasmina Khadra


16187748

Romanul Sirenele Bagdadului, publicat prima oara in Franta, este povestea unui tanar student irakian- este si naratorul povestii- care este aproape accidental transformat peste noapte dintr-un tanar ambitios, care incearca sa isi onoreze familia prin realizarile lui educationale , intr-o arma umana de distrugere in masa.

Cand are loc invazia Irakului de catre americani acest student fara nume este fortat sa se intoarca in satul sau din desert, Kafr Karam, si sa astept un timp propice pentru a-si relua studiile. Casa lui este situata atat de departe incat, pentru o vreme, el si restul locuitorilor satului nu sunt atinsi de razboiul aflat in plina desfasurare in tara lor.

Dintr-o data, razboiul vine si in satucul Kafr Karam. Un grup de barbati duc un tanar cu handicap mental din sat, Suleyman, la o clinica pentru ca s-a ranit singur. Masina lor este oprita de catre americani, iar Suleyman incearca sa fuga. Intr-o scena brutala, corpul ii este ciuruit de gloante. Apoi, o petrecere de nunta este aruncata in aer:

„Mesenii se distrau, şi, deodată, mesele şi scaunele parcă au fost luate de vânt. Asta e nebunie, e sminteală, e ceva ce nu seamănă a nimic. Corpuri şi ţipete, ţipete şi corpuri. Dacă n-a fost o rachetă, atunci a fost un trăsnet din cer…”

Intr-un final, un grup de GI efectueaza un raid de noapte chiar in casa naratorului, supunandu-l pe batranul lui tata la o umilinta de neiertat. Conform traditiei beduine, aceasta insulta trebuie “spalata cu sange”. Astfel, protagonistul decide sa calatoreasca la Bagdad si sa se alature unei celule radicale care planifica un atac asupra Londrei, prin infestarea oamenilor cu un virus. Manipulat ca fiind teroristul cheie al misiunii, i se spune ca sacrificiul sau reprezinta:

„sfârşitul hegemoniei imperialiste, înfrângerea nefericirii, mântuirea celor drepţi…”

El este pe deplin increzator si pregatit:  „O să merg până la capăt. Cu toată încrederea.”

Evident,acesta  este un roman contemporan si se simte usor ciudat cand se lectureaza evenimente reale pe care majoritatea dintre noi le cunoastem prin intermediul stirilor de la tv. Un bun exemplu:

„Se întâmplă că am sosit la Bagdad în ziua când a fost busculada aia de pe pod, din cauza unei alarme false, care i-a costat viaţa pe vreo mie de manifestanţi. Vere, când am văzut asta, când am văzut toate cadavrele alea de pe jos, toţi munţii ăia de încălţări de la locul busculadei, când am văzut feţele alea albastre ale puştilor cu ochii pe jumătate închişi, când am văzut toată nenorocirea aia pricinuită de irakieni irakienilor, mi-am zis imediat că ăla nu-i războiul meu.”

Autorul face o treaba excelenta de a descrie viata in Irakul contemporan, luand personajul intr-o calatorie dintr-un sat indepartat in haosul plin de viata al Bagdadului. Imaginea pe care o picteaza este a unei tari sumbre, o viata simbolizata de confuzie, greutati si o acceptare aproape de la sine inteleasa a ororilor de nedescris.  Transformarea studentului, de la “baiatul fragil de la Kafr Karam” la “mania lui Dumnezeu” . Desi Khadra prezinta intr-un mod satisfacator cum aceasta metamorfoza are loc, nu e nimic revelator:

“Eram beduin, şi niciun beduin nu rabdă o ofensă fără s-o spele cu sânge.”

Cand ucigasii vin dupa el, naratorul le cere ca, corpul sa ii fie ars. Acestea vor sa afle motivul. El raspunde (mi-a placut extrem de mult aceasta replica):

“Pentru a aduce putina lumina in noaptea voastra intunecata”

Darul lui Khadra este de a ne oferi o viziune pe care nu o vedem niciodata. Khadra ne reaminteste ca locatia Bagdadului marcheaza una dintre locurile de nastere a civilizatiilor, deoarece pe malurile Tigrului oamenii au creat unele dintre primele lor asezaminte. Oamenii care traiesc acolo se mandresc cu traditiile, istoria  si cultura lor si cand privim lumea prin ochii lor ne dam seama de asta; in acelasi timp sunt ochii unor persoane care nu vad nicio speranta pentru o lume mai buna decat este acum, nu poti decat macar sa intelegi experientele care ii transforma in “teroristi”.

Sirenele Bagdadului se termina cu o scena finala uimitoare, dar care nu poate fi dezvaluita aici pentru a nu strica placerea lecturii.

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la aceasta carte- pe alocuri lucrata prea mult, ca si cum Khadra ar vrea sa se asigure ca am inteles anumite puncte- este ca sub o serie de coduri stricte nescrise, razbunarea este vitala pentru beduini iar insultele pot fi spalate numai prin sange.

La portile moscheii de Kader Abdolah

Untitled-1

Kader Abdolah este pseudonimul unui iranian care si-a parasit tara natala in 1985, locuind mai intai in Turcia apoi in Olanda, si care scrie romane in limba olandeza. Romanul sau “Cuneiform” aparut in 2000 si reeditat in 2005 sub titlul “My father`s notebook” a fost extrem de laudat in tara sa de adoptie. Un critic literar italian l-a comparat pe Kader Abdolah cu Nabokov si Conrad.

La portile moscheii se desfasoara in Senejan, un oras cu traditie in tesutul de covoare care se aseamana foarte bine cu orasul natal al scriitorului Sulnatabad sau Arak. Cartea prezinta istoria unei familii privilegiate prinsa in turbulentele revolutiei iraniene din 1979. Familia lui Aga Djan a trait in casa de langa moschee timp de opt secole, oferind imami moscheii generatie dupa generatie, precum si comercianti de vaza ai orasului. Este mostenirea lor, comoara lor, ei sunt gardienii moscheii. Casa este ocupata in prezent de Aga Djan si familia acestuia, Alsaberi, imamul moscheii, Aga Shoja, muezinul (cel care face chemarea la rugaciune in moschee). Covoarele tesute de familie sunt renumite pentru frumusetea lor, modelele lor fiind inspirate din panajul pasarilor prinse in capcanele puse pe acoperis de nevasta lui Aga Djan. Cam asta este ordinea lucrurilor in Senejan: un trecut bogat ce continua in viitor. Bunicile matura in fiecare dimineata podelele  si viseaza sa mearga la Mecca in pelerinaj. Sadiq asteapta ca un pretendent sa bata la usa si sa o ceara in casatorie. Prima jumatate a cartii arata cat de profunde sunt radacinile, si cum lumea lui Aga Djan si a celor din jurul lui este ordonata cu usurinta. Dar, lucrurile incep sa se schimbe. Realitatea este juxtapusa cu sure (capitole) din Coran pentru a dezvalui viata asa cum era in ultimele zile sub dinastia sahului.

Povestea incepe in iulie 1969, odata cu introducerea pe ascuns in casa a unui televizor de catre Shabbal, pentru ca Aga Djan si imamul Aga Alsaberi, sa poata viziona aselenizarea. Cel mai bun pasaj arata cum autocratia sahului Mohammed Reza-brutala, cinica, intr-o graba disperata-a depasit si orasele iraniene traditionale in prima jumatate a anilor `70. In timpul revolutiei iraniene, Aga Djan si familia lui trec de la durere la jale, ingeniosi dar multumiti de obiceiurile si religia lor, nu se potrivesc cu duritatea partizanilor revolutiei. Fiecare membru al acestei extinse familii adopta o pozitie diferita. Unii se opun modernitatii americane importate de sah, in timp ce altii beneficiaza de inovatia occidentala.

A doua parte a cartii devine un catalog de greutati, cruzime si coruptie. Opresiunea si represiunea sunt frecvente. Lumea se intoarce pe dos: Shabbal sprijina revolutia islamica, iar celalalt nepot a lui Aga Djan, Nosrat, un cineast occidentalizat, devine membru al cercului intim al lui Khomeini. Oamenii buni transforma puterea in nebunie si isi tortureaza prietenii si vecinii, oamenii rai dobandesc puteri mult peste cele mai nebunesti vise.Dar exista si oameni buni in aceasta poveste. Politica inspirata de Islam ii netezeste calea spre putere a ayatollahului Khomeini dupa ce sahul a fost inlaturat. Imamul se autoreveleaza ca “judecatorul lui Allah”, responsabil pentru torturarea si executarea a sute de oponenti ai noului regim, inclusiv  a catorva care traiesc in casa de langa moschee.

Cartea este o poveste, o poveste  atat de plina de idei,de  mici comploturi ascunse in spatele altora mai mari, personaje din belsug si adevaruri factuale, incat e greu sa rezum totul fara sa fac o nedreptate cartii. Este una dintre acele carti despre care vrei sa scrii dar pana la urma ramai cu o frustrare pentru ca nu poti cuprinde totul intr-o recenzie si ai vrea ca fiecare persoana care citeste aceste randuri sa se grabeasca si sa cumpere cartea, pur si simplu o capodopera a vremurilor noastre.

„Toate poveştile persane se încheie cu fraza aceasta: „Povestea noastră s-a încheiat, însă barza nu a ajuns încă la cuibul ei.”

Molokhia-verdele antic

3c0e90ca366c66af2e5f5fbfaecf4351

Bucataria egipteana este destul de simpla, nepretentioasa, cu ingrediente la indemana, dar cu un gust de neuitat. Si, pe langa toate acestea fiecare fel de mancare are o istorie in spate, iar molokhia nu se dezminte.

ba955b2a1af6a24f3d9b59bfeb3fed30Planta molokhia mai este cunoscuta si sub denumirile englezesti jew`s mallow (nalba) sau nalta jute (iuta). Este usor de confundat cu spanacul sau cu urzicile de la noi.Ceea ce o face unica este textura foarte subtire pe care o capata atunci cand este gatita, ideala pentru ciorbe.Desi se gaseste si in India si in Filipine, a fost o baza esentiala a dietelor egiptene inca din perioada faraonilor. Molokhia este una dintre putinele alimente care s-a pastrat de-a lungul numeroaselor cuceriri straine ale tarii.

Unii pretind ca introducerea plantei in alimentatie a fost facuta de catre calugarii evrei din vechime, de aici denumirea de jew`s mallow.Una dintre pretentiile legate de molokhia ii este acordata Califului Al Hakim Abu Ali Mansur, unul dintre conducatorii Egiptului in perioada dinastiei fatimide. Se spune ca  dupa ce a fost servit cu molokhia , durerea de stomac  avuta i-a disparut ca prin farmec. Califul a ajuns la concluzia ca molokhia are puteri tamaduitoare, astfel a decis ca, consumul ei sa fie strict rezervat regilor si oamenilor de rang inalt, de aici si numele de  molokhia (molokhia vine de la cuvantul arab malik, in traducere inseamna “rege”).

Este folosita de asemenea si in bucatariile libiene, dar si in cele iordaniene, palestiniene, libaneze, dar popularitatea cea mai mare o are in bucataria egipteana, devenita mancare nationala. In Egipt frunzele de molokhia sunt adaugate  intr-o supa vascoasa, care este aromata cu usturoi si coriandru, servita alaturi de orez si carne. Secretul unui gust perfect sta in simpla pregatire a taqliya, care se face folosind cantitati egale de coriandru si usturoi tocat foarte marunt, apoi rumenite in unt sau samna (ghee) urmand a fi amestecate in ciorba facuta dinainte. Diferite variatii sunt consumate si in Palestina, Siria, Iran, Arabia Saudita, si unele tari din Africa de Nord. Preparata diferit, ingredientele principale ale mancarii molokhia de regula sunt carnea de pui, miel, iepure, frunze de molokhia, usturoi si mirodenii. Se serveste cu orez si lamai taiate in sferturi. Variatiile cuprind rosii, cartofi, creveti, carne de vita, ceapa.

Planta molokhia se poate consuma proaspata,uscata, congelata, ambele tocate sau intregi.

Molokhia alaturi de maklouba si alte nenumarate feluri de mancare  din Orientul Mijlociu  care sunt servite la ocazii speciale sau in mod regulat, pot fi transcendente. Nu pentru ca ar putea parea exotice pentru noi, sau pentru ca se folosesc ingrediente cu care suntem mai putin obisnuiti, ci pentru ca reprezinta simboluri ale unei culturi, a unei credinte, a unui popor atat de des neinteles sau marginalizat.

 

Proscrisul de Sadie Jones

proscrisul-1-produs_galerie_mare

Cand avea doar 10 ani, Lewis Aldridge a fost martorul unei tragedii cumplite. Nefiind capabil sa-si exprime sentimentele si evitat de catre tatal sau, Lewis creste intr-un tanar tulburat.

“Proscrisul” se deschide cu un prolog ce are loc  in august  1957, intr-o provincie englezeasca-caldura sufocanta de vara aparand din nou si din nou in acest roman, ducand evenimentele la un climax  socant , reflectand ipocrizia care si-a prins radacinile peste tot- cand Lewis are 19 ani si se intoarce acasa dupa 2 ani petrecuti in inchisoare. Apoi autoarea isi transporta cititorii inapoi in timp, la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial,  pentru a relata copilaria lui Lewis si evenimentele care au dus la comiterea unei crime de catre acesta, o crima nespecificata.

In 1945 tatal lui Lewis, Gilbert, s-a intors din razboi, fiind ca un strain pentru  fiul sau, crescut doar de mama, Elizabeth, o femeie frumoasa si indrazneata,  in anii in care tatal fusese plecat. Gilbert este fericit sa se intoarca la viata civila cu tot ceea ce presupune ea: duminica biserica, pranzul cu vecinii dupa aceea, cocktail-urile seara si un apartament in Londra. Dar in acelasi timp este ingrijorat sa mentina aparentele, tulburat de amintirile razboiului dar neputand sa vorbeasca despre ele si gelos pe intimitatea dintre mama si fiu. Dar Elizabeth si Lewis, spirite libere, prefera picnicurile in padure, asa cum faceau in anii razboiului.  Dar intr-o zi Lewis se intoarce fara mama sa. Dupa tragedie Lewis se retrage in sine, ceilalti copii din sat nu stiu cum sa reactioneze, iar adultii sunt tulburati de tacerea lui. Lewis devine un fel de fantoma, o persoana pe jumatate amortita, a carui prezenta supara falsa politete a locuitorilor. Nefiind in stare sa se exprime si negasind pe nimeni care sa-l asculte, se afunda in disperare, durerea intensa si indignarea ducandu-l in cele din urma pe calea puscariei fiind invinuit de incendiere.

Pentru a-si imbunatati persectivele in cariera, Gilbert se prosterneaza in fata sefului sau, Dicky Carmichael, care domneste peste oras, dovedindu-se  pana la urma  un om abuziv cu sotia si in secret cu fiica cea mai tanara. Doar o singura persoana il intelege pe Lewis, fiica lui Dicky, Kit, atenuata de bataile tatalui si de lipsa de atentie a mamei sale.  Kit a inteles intotdeauna mai mult decat majoritatea. Tristetea lui Lewis si furia infloritoare sunt prea limpezi, iar Kit face un juramant sa-l ajute. Dar, in incercarile ei de a-i reda libertatea lui Lewis si in acelasi timp de a se elibera si pe sine, nu reuseste sa prevada secretele dureroase si ingrozitoare care trebuie mai intai sa fie dezvaluite.

Ca o pasare ranita, asa interpreteaza Sadie Jones calatoria tinerilor ei personaje printre englezii privilegiati, o viata caracterizata prin prea putina dragoste si afectiune.

Intr-o oarecare masura previzibila pe alocuri si cu cateva clisee, in special pe parcursul ultimei treimi, cititorii vor gasi totusi aceasta poveste a unui suflet tulburat , ispititoare si total convingatoare.

O miniserie adaptata dupa cartea lui Sadie Jones a fost realizata in 2015 de catre BBC.

 

Stalpi de sare de Fadia Faqir

 

17853195

“Stalpi de sare” este cel de-al doilea roman al Fadiei Faqir, care exploreaza povestile a doua femei arabe aflate sub presiunile sociale si religioase ale societatii in care traiesc. Romanul urmareste povestile tragice a celor doua femei care se intalnesc intr-o institutie psihiatrica condusa de englezii aflati in timpul Mandatului  din Iordania. Faqir foloseste personajul Maha, o femeie beduina, ca narator a propriei povesti, care, in capitole consecutive asculta povestea de viata a colegei de camera, Um Saad.

In afara de aceste doua linii ale intrigii cartii, Faqir include capitole despre personajul Maha din perspectiva unui alt personaj numit Povestasul, care schimba povestea Mahei intr-o cronica mai sinistra a unei vrajitoare in cautarea puterii. Pe langa stilul inovativ a romanului, “Stalpi de sare”, subliniaza si o serie de dihotomii care afecteaza viata celor doua femei, cum ar fi tara si orasul, femeile si barbatii, si experienta personala versus barfele spectatorilor. Pe masura ce vietile Mahei si Um Saad se desfasoara, aceste dualitati se afla in centrul conflictelor.

Um Saad este o imigranta din Siria, a carei copilarie a fost marcata de strictetea tatalui  si de bataile dure ale acestuia. Nu poate merge la scoala sau sa plece de acasa. Omul pe care il iubeste este un cerchez care ii intoarce dragostea si in cele din urma o cere in casatorie, dar tatal acesteia ii raspunde tanarului ca Um Saad este promisa altui barbat. Um Saad participa la nunta unei mirese necunoscute, urmand sa afle ingrozita ca se afla chiar la nunta ei cu un macelar mult mai in varsta. De-a lungul anilor este batuta si batjocorita, neprimind in schimbul muncilor zilnice nici macar un gram de dragoste. Dupa ani de casnicie, sotul ei aduce o alta nevasta in casa, frumoasa, tanara, care reuseste sa scape de Um Saad atragandu-i de partea ei pe copiii acesteia. Um Saad fuge de acasa, ca apoi sa se trezeasca in curtea Marii Moschei din Amman de unde este dusa la azilul de boli mentale.

Maha isi aminteste propria poveste in timp ce o asculta pe Um Saad, Faqir punand accentul pe povestea acesteia. Maha este o femeie beduina a carei mama a murit cand era tanara. Locuieste aproape de Marea Moarta, la periferia unui sat cu tatal ei seicul Nimer, un batran bolnav si decrepit si fratele ei abuziv Daffash care are legaturi cu englezii. Chiar si asa, Maha isi gaseste consolarea in gradinarit, tesut si iubitul ei Harb. Cand implineste 19 ani, ea si Harb se casatoresc si incep o viata incarcata de dragoste si pasiune. Maha se ingrijeste de gradina ei si asteapta ca Harb sa se intoarca din munti dupa lupta cu englezii. In acest timp Maha face tot ce poate ca sa ramana insarcinata, recurgand pana si la vrajitorii. Intr-o zi afla ca iubitul ei Harb a fost ucis. Isi petrece urmatoarea perioada in doliu, jelindu-si  sotul, pana cand afla ca este insarcinata. Il naste pe Mubarak pe care tatal ei o ajuta sa il creasca. De-a lungul timpului este nevoita sa lupte pentru pamantul ei si pentru fiul ei cu propriul frate, Daffash. Povestea ei este spusa si din punctul de vedere al Povestasului care o infatiseaza ca o vrajitoare, distrugerea ei ducand la irosirea pamantului. Acest fapt explicand de ce pamantul de langa Marea Moarta este atat de dezolant, potrivit povestii.

Diferentele dintre personajele feminine si masculine este cea mai puternica cauza a conflictului din roman dar si alte disensiuni sociale se adauga dramei. Englezi versus iordanieni si tara versus oras, joaca un rol important in ostracizarea personajelor principale de catre comunitatile din care fac parte si de catre cei dragi.

In ceea ce priveste partile care “au castigat” luptele tuturor dualitatilor, este usor de spus ca englezii sunt castigatorii, barfitorii se numara printre castigatori, barbatii au castigat viata si vointa acestor femei. Desi cartea se incheie cu infrangerea celor doua femei din spital, deoarece accepta ca si-au pierdut viata si persoanele dragi trebuie mentionata absenta sperantei in cadrul romanului.

Uneori un anumit loc devine faimos, dupa ce un artist sau un scriitor il include in arta sa, indiferent daca este vorba despre un tablou sau un roman, si cu totii am experimentat acest lucru de multe ori. Naghib Mahfuz este un excelent exemplu, facand renumite multe locuri din Cairo, Egipt. Acest lucru l-a facut si Fadia Faqir cu Muntele Castelului, Saqf Al Sail, Al Muhajareen (tabara refugiatiilor), spitalul Fohais.

Samarkand de Amin Maalouf

copertaFata

Samarkand este un loc minunat. El se afla astazi in Uzbekistanul modern, fiind cel de-al treilea oras ca marime si s-a remarcat in trecut pentru pozitia sa centrala pe Drumul matasii dintre China si Occident. In secolul al 14-lea a fost important centru de studiu  islamic, devenind capitala Timurului, impreuna cu mausoleul  Gur-e Amir, locul de veci al cuceritorului asiatic Timur.

Acest roman, publicat in 1988, este una dintre cele mai renumite carti a lui Maalouf si cu siguranta merita sa primeasca toate laudele. Aceasta poveste ne duce in secolul al XI-lea unde il intalnim pe tanarul Omar Khayyam, un intelept persan, pe care toata lumea il cunoaste sau cel putin a auzit de el, interesat  de mai multe domenii: matematica, filosofie, astrologie, fizica si literatura. Imediat ce ne este prezentat caracterul lui Khayyam, putem cunoaste originea si nasterea celebrelor sale catrene persane (rubaiate). Impreuna cu fundalul istoric, Maalouf da luciu cartii prin fragmente din poeziile lui Khayyam, care ofera textului o cadenta foarte puternica.

Prima jumatate a cartii se concentreaza pe trei figuri care formau cel mai important triumvirat din istoria lumii islamice: Nizam al-Mulk vizierul  sultanului Malik Sha, conducatorul imperiului selgiuc (imperiu sunit turco-persan) ;  Hasan Sabbah, un om foarte intelept si crud care devine fondatorul  ismailismului nizarit (o ramura a islamului siit) si omul din spatele sangerosului ordin al asasinilor (in araba hasisiin); si de aici lipseste bineinteles Khayyam, un om extraordinar care nu vrea sa se implice in politica dar nu poate sa se retraga din moment ce toata lumea vine la el pentru a-i cere sfatul.

Este o perioada in care Persia antica este dominata de Imperiul Selgiuc dar in acelasi timp exista orase independente, ca Samarkand. Orasul este bineinteles unul dintre personajele principale de-a lungul trioului mentionat, prezent in permanenta in toate actiunile, mentalitatile si in mod special in crearea celebrului manuscris  a lui Khayyam. Cu orasul ca o prezenta vesnica, Maalouf dezvaluie tribulatiile celor trei personaje si calea luata  de fiecare dintre ei  urmandu-si idealurile.

Aceasta este cea mai frumoasa parte a povestirii. Dupa ce vom vedea sfarsitul acestor trei figuri magice si simbolistice si moartea lor, suntem intorsi la vocea care spune povestea, un savant american, Benjamin Omar Lesage, care la sfarsitul secolului al XIX-lea devine interesat de manuscris. Unchiul sau ii spune ca versiunea originala a manuscrisului lui Khayyam inca exista, acest fapt determinandu-l pe Lesage sa se inroleze  intr-o aventura pentru a gasi manuscrisul. Calatoria il duce de doua ori in Constantinopol, Franta si Persia, unde este protagonistul unui razboi civil in Tabriz, un oras persan unde o revolta ia nastere pentru a se opune sahului, in scopul de a crea un stat democratic cu o constitutie. Savantul se indragosteste de Şirin, o printesa persana care a descoperit textul lipsa. Traiesc primele luni ale Primei Republici Iraniene, apoi calatoresc impreuna  inapoi in America pe vasul Titanic, care asa cum se stie, se scufunda in 1912. Desi ambii sunt salvati, si ajung in siguranta la New York, manuscrisul se pierde pe fundul oceanului.

Maalouf a scris o carte extraordinara, care descrie vietile si vremurile oamenilor care nu au aparut niciodata in fictiune si este putin probabil sa se mai intample din nou. Cartea este mai mult decat un roman istoric simplu, e o broderie a unui covor oriental tesut in trecut si de-a lungul secolelor, care leaga poezia, filosofia si pasiunea trecutului sufist cu modernismul.